CNSP: Inflația medie anuală în 2026, revizuită la 7,9% din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a revizuit în sus estimările privind inflația pentru 2026, la 7,9%, ca urmare a intensificării conflictului din Orientul Mijlociu. Efectele se vor resimți treptat în prețurile la combustibili, transport și alte bunuri și servicii.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în sus, la 7,9%, estimările privind inflația medie anuală în 2026, cu 1,4% față de previziunile din toamnă, ca urmare a intensificării conflictului din Orientul Mijlociu.
Creșteri semnificative ale prețurilor
Indicele prețurilor de consum pentru sfârșitul anului a fost revizuit în creștere cu 1,7%, la 5,3%, conform prognozei macroeconomice 2026-2029, varianta de primăvară. Impactul conflictului s-a resimțit inițial la combustibili, urmând ca efectele de runda a doua să se regăsească treptat în prețurile celorlalte bunuri și servicii, în special transport.
Traiectoria dezinflaționistă, întreruptă în martie, se va relua din trimestrul III, odată cu eliminarea efectelor statistice ale creșterii tarifelor la energie electrică și aplicarea noilor cote de TVA și accize.
Presiuni asupra inflației în 2027
Specialiștii CNSP avertizează că persistă riscul unor presiuni suplimentare asupra prețurilor în 2027, provenind din reliberalizarea prețurilor la gaze naturale și renunțarea la plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază. Aceste șocuri ar putea tempera procesul dezinflaționist și inhiba consumul populației.
Au fost operate corecții și la prețurile produselor industriale și costurile în construcții, sub presiunea prețurilor energetice și a materiilor prime, ceea ce a condus la corecția ascendentă a deflatorului PIB.
Evoluția inflației în primele luni ale anului 2026
După o medie de 9,6% în primul trimestru, inflația a depășit pragul de 10% în aprilie, ajungând la un avans anual de 10,7%. Cele mai mari creșteri anuale s-au consemnat la energia electrică (+54,2%), chirii (+43,8%) și combustibili: motorină (+32,7%) și benzină (+22,4%).
În segmentul alimentar, cele mai mari scumpiri au fost la cafea (+21,8%), ouă (+14,8%), carne de bovine (+12,2%), fructe proaspete (+11,8%) și lapte de vacă (+11,0%).
Prognoze pentru următorii ani
Pentru 2027, CNSP estimează o inflație medie anuală de 3,8% și de 3% pentru sfârșitul anului. În 2028, inflația medie anuală va coborî la 3%, iar în 2029 la 2,8%. Banca Națională a României anticipează o rată anuală a inflației de 5,5% la sfârșitul anului curent, 2,9% la finele lui 2027 și 2,7% în martie 2028.