Muscă carnivoră periculoasă se răspândește în SUA: autoritățile alocă peste 1 miliard de dolari pentru combaterea focarului
Două noi infecții cu larve de muscă carnivoră au fost confirmate în Texas, la un vițel și un câine, ridicând numărul total de cazuri la patru. SUA plănuiesc să cheltuiască peste 1 miliard de dolari pentru a opri răspândirea, inclusiv prin eliberarea de muște sterile.

O muscă carnivoră periculoasă se răspândește în Statele Unite, stârnind îngrijorare în rândul autorităților și al populației. Potrivit NBC News, recent au fost confirmate două noi infecții în Texas, larvele fiind găsite la un vițel și la un câine. Astfel, numărul total de cazuri detectate în SUA a ajuns la patru.
Măsuri drastice pentru combaterea focarului
Americanii s-au confruntat cu o situație similară în anii 1950, iar acum autoritățile intenționează să cheltuiască peste 1 miliard de dolari pentru a opri focarul. Principala armă: eliberarea în natură a muștelor sterile, o metodă care a mai fost folosită cu succes în trecut.
De asemenea, au fost introduse restricții de circulație pentru animalele domestice din jurul focarelor, iar zonele considerate în pericol sunt atent monitorizate.
Cum acționează musca carnivoră
Muștele carnivore depun ouă în rănile deschise și membranele mucoase ale oricărui animal cu sânge cald. Larvele care apar ulterior se hrănesc cu carnea animalului gazdă. Dacă nu primește tratament, animalul atacat moare în câteva zile.
Autoritățile sanitare din SUA fac apel la populație să raporteze orice caz suspect și să respecte măsurile de carantină impuse pentru a preveni răspândirea acestui parazit periculos.