Florin Pîrvu, antrenorul FC Voluntari, despre pierderea soției și promovarea în Superliga: „Nu voi da verigheta jos niciodată”

Florin Pîrvu (51 de ani), antrenorul echipei FC Voluntari, este genul de persoană care începe discuția despre fotbal înainte de a comanda o apă plată. În viteză, abrupt, fără introducere. Pentru un tehnician în plină activitate, acest lucru este firesc – nu se poate trăi altfel. Altminteri, înseamnă că nu ești „principal”, pare ros de griji, responsabil și cu un entuziasm nebănuit.

Pentru a-mi arăta sistemul defensiv al ilfovenilor, încă din startul discuției, așezați pe scaune, mi-a desenat pe geamul de lângă o terasă din nordul Capitalei un plan tactic defensiv. Ospătărița, sosită rapid și puțin panicată, era nedumerită. Pîrvu a luat un șervețel de pe masă, a șters cu atenție sticla aburită și i-a transmis politicos, surâzător: „Noi suntem cu fotbalul, puțin bolnavi, ne scuzați”. Am râs toți trei de situație, dar domnișoara tot n-a înțeles prea bine ideea.

O carieră marcată de provocări

Fost internațional în primul mandat al selecționerului Hagi la națională, în 2001, antrenorul de 51 de ani este posesor de licență Pro (aceeași generație cu Marius Baciu de la FCSB). A petrecut 7 ani în China ca tehnician și mai mulți ca fotbalist, dar marea iubire rămâne Petrolul, unde s-a format nu numai ca sportiv, ci și ca om. Fiecare zi spre baza de la Voluntari are legătură cu A3, Ploiești – București, ascultând Radio Sport Total FM și fiind constant în directe telefonice cu subiect de conversație chiar echipa pe care o antrenează.

Dar revenind la fotbal, cea mai zbuciumată perioadă a vieții a fost la Voluntari pe parcursul a două sezoane – retrogradare, ratare promovare la lovituri de departajare cu Unirea Slobozia și acum promovare clară cu Hermannstadt. „Am mai cedat și eu, m-am simțit vinovat când echipa mergea prost, dar tocmai acele momente negative m-au împins spre bine. După fiecare interval dificil, a venit un reviriment fantastic. Gândiți-vă că am avut în playoff 8 victorii, o remiză și un egal. Jucăm ofensiv, nu avem frică de nimeni. Nu îți iese mereu, e adevărat. Acum eu nu am pauză, fotbaliștii da. Deja mă gândesc la ceea ce urmează, lucrăm cu conducerea, transferuri, program, nu va fi ușor”, se confesează Florin Pîrvu.

Drama personală și puterea de a merge mai departe

Problemele personale din ultimii ani l-au măcinat, dar are bărbăția azi să le înfrunte și public. Pierderea soției poate doborî orice om, mai ales în jurul vârstei de 50 de ani când viața zâmbește cel mai frumos și începi să te bucuri de realizări. Florin Pîrvu privește în zare și îți dai seama că fotbalul l-a salvat. I-a dat putere, la fel ca fiica Alessia, care termină masterul la Facultatea de Biologie.

„Și în fotbal, dar și în viață sunt momente când simți că urmează să cedezi, să pui stop, să te dai la o parte. Nu voi da verigheta jos de la mână niciodată. Am cedat, dar n-am căzut. Cei din conducerea clubului, primarul, au fost lângă mine. Când nu credeam, sincer. Am mulțumit soției mele după meci, care este sus și mă veghează. De aceea am simțit, la final, să îmi iau fata în brațe și i-am dedicat soției această victorie”, spune Pîrvu.

Momentele grele și încrederea în sine

Au fost momente la fotbal când crezi că ești vinovatul principal. „Am avut, la un moment dat, un 1-8 în Cupa României cu Csikszereda, urmat de 0-1 la Tunari în august 2025. Ăla a fost primul moment greu. Apoi în martie, 1-2 cu Bacău acasă și 0-1 la Bistrița. După meciul cu Hermannstadt o căutam pe Alessia s-o îmbrățișez, era multă lume, cu greu ne-am găsit. A fost o îmbrățișare incredibilă. E o fată extrem de isteață și iubește fotbalul, se uită la tot, știe tot”, se amuză instant Florin.

Respect pentru Dorinel Munteanu

Îl întreb de Dorinel Munteanu, dacă s-a întreținut cu el după meci. „Da, am un mare respect. Știu prin ce trece, când pierzi un astfel de meci, îl înțeleg cel mai bine. Întotdeauna l-am prețuit. Când am fost la națională, în 2001, eu eram la Dinamo – grupul nostru la prima reprezentativă – cu Mihalcea și cu Giani Kiriță. Eram mai puști, Dorinel și Ganea s-au purtat excelent cu noi, ne-au încurajat, ne băgau cu ei la 5 contra 2. Am apreciat de atunci că este un om de calitate. Acum înțeleg supărarea lui pentru că și eu am trăit-o. Ce a făcut Dorinel Munteanu pentru fotbalul românesc este de aplaudat, ca fotbalist și ca antrenor. Există și eșecuri. Asta e viața. El e puternic și va trece peste asta, sunt sigur”, o spune, pe un ton grav, Pîrvu.

Când simți că privește în jos, ai senzația că e ceva dificil, trist, doborâtor. Imediat ridică fața și ochii strălucesc. Explică scheme, se interesează de transferuri și mutări de antrenori.