37 de magistrați cer despăgubiri de 5,5 milioane de lei pentru că nu au fost numiți în birouri electorale
Câteva zeci de judecători și procurori din mai multe județe au dat statul român în judecată, solicitând despăgubiri totale de 5,5 milioane de lei, după ce nu au mai fost desemnați în birourile electorale de circumscripție în urma reluării procedurilor de numire.

Statul român a fost chemat în judecată de câteva zeci de magistrați din mai multe județe, după ce aceștia nu au mai fost numiți în birourile electorale de circumscripție, în urma unor decizii ale Biroului Electoral Central (BEC). Magistrații reclamă că „au pierdut șansa de câștiguri materiale”, conform documentelor analizate de G4Media. Pe rol sunt 37 de procese, iar suma totală a despăgubirilor solicitate este de 5,5 milioane de lei.
Contextul conflictului
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a explicat originea conflictului. „Reclamanții au contestat hotărârile Biroului Electoral Central prin care au fost desființate birouri electorale de circumscripție în mai multe județe – vorbim aici de campaniile din 2024-2025 – și s-a dispus reluarea operațiunii de desemnare a președinților și locțiitorilor acestor birouri. La reluarea procedurii, persoanele respective nu au mai fost nominalizate și, ca urmare, au înțeles că trebuie să dea în judecată statul român”, a spus Țuțuianu, citat de Agerpres.
Magistrații au chemat în judecată AEP (considerat continuator de drept al BEC), Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, Guvernul, prefecții și alte instituții ale statului. Toți solicită acordarea drepturilor bănești pentru care „au pierdut șansa” de a le câștiga.
Soluții diferite în instanțe
Procesele sunt pe rol, iar unele au primit deja soluții pe fond, care nu sunt identice. De exemplu, pe 22 aprilie 2024, judecătoarea Adina Manolescu a dat în judecată AEP, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Prefectura Argeș, Guvernul și MAI. Ea reclama că, după ce fusese desemnată președinte al Biroului Electoral de Circumscripție Băiculești, BEC a anulat procedurile de desemnare. Curtea de Apel Pitești și Înalta Curte au stabilit definitiv că hotărârile BEC au fost parțial nelegale, dar alegerile se desfășuraseră deja, iar ea nu a mai putut fi repusă în funcție.
Curtea de Apel Ploiești i-a dat câștig de cauză, stabilind că Statul Român prin Ministerul Finanțelor răspunde patrimonial. Instanța i-a acordat 14.553 lei despăgubiri, plus diurnă, inflație, dobândă și 300 lei cheltuieli de judecată, considerând că a pierdut o șansă reală și serioasă de a obține venituri. Decizia poate fi atacată cu recurs.
În schimb, la Alba Iulia, trei procurori – Rareș Titilincu, Dan Ciornei și Andra Maria Papp-Todea – au cerut despăgubiri de 21.700 de lei fiecare pentru aceleași motive. Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea, motivând că BEC nu mai avea capacitate procesuală, iar celelalte instituții pârâte nu aveau calitate procesuală pasivă. Nici această decizie nu este definitivă.
Poziția AEP
Adrian Țuțuianu a cerut conducerii CSM o întâlnire pentru a clarifica aspecte legislative esențiale, astfel încât astfel de situații să nu se mai repete. „În cazul a 24 de dosare soluționate la fond s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AEP, iar în alte cinci dosare instanțele au apreciat că AEP are calitate procesuală pasivă”, a declarat Țuțuianu. „Partea bună pentru AEP este că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu avem calitate procesuală pasivă.”