Actualitate

Adrian Veștea, premierul desemnat, încearcă să calmeze revolta liberalilor: „Nu este o amenințare pentru PNL”

Adrian Veștea a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan, stârnind reacții dure în PNL. Printr-un mesaj pe Facebook, el îndeamnă la responsabilitate și continuarea reformelor.

Adrian Veștea vorbind la un microfon
Foto: Știrile ProTV

La câteva ore după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial pentru funcția de prim-ministru, Adrian Veștea a încercat să calmeze acutizarea crizei politice. Printr-o postare pe Facebook, prim-vicepreședintele PNL a transmis un mesaj atât președintelui, cât mai ales colegilor săi liberali, încercând să calmeze apele după reacțiile extrem de dure ale partidului.

Mesajul premierului desemnat

Veștea a început cu o declarație clară de asumare: „Am acceptat astăzi nominalizarea pentru funcția de prim-ministru al României. Îi mulțumesc domnului președinte Nicușor Dan pentru încrederea acordată. Înțeleg foarte bine ce înseamnă acest moment: este o onoare, dar mai ales o responsabilitate uriașă, într-o perioadă în care România nu-și mai permite blocaje, ezitări și drumuri începute, dar abandonate la jumătate.”

Premierul desemnat s-a adresat direct Partidului Național Liberal, aflat aproape de revoltă după anunțul lui Nicușor Dan. Veștea încearcă să schimbe cadrul de interpretare: „Vreau să le spun colegilor mei liberali un lucru limpede: ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate. Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan. Responsabilitatea de a confirma că PNL își asumă guvernarea atunci când România are nevoie de stabilitate. Responsabilitatea de a demonstra că suntem partidul care își asumă deciziile importante pentru România.”

Continuarea reformelor lui Bolojan

Veștea subliniază în mod repetat că nu vine să rupă, ci să continue ceea ce a început Ilie Bolojan, liderul PNL: „L-am sprijinit pe Ilie Bolojan în proiectele sale și voi continua acele proiecte despre care am convingerea că sunt necesare și benefice pentru România și pentru români. Asta nu se schimbă. Voi respecta toate angajamentele internaționale ale țării și voi promova, în continuare, valorile liberale - așa cum am făcut-o timp de 30 de ani, de la simplu consilier local până la Ministerul Dezvoltării.”

Fostul ministru al Dezvoltării face un apel clar la reașezarea PNL la masa negocierilor cu celelalte partide pro-europene: „Pentru că am învățat un lucru: a face parte dintr-o coaliție pro-occidentală nu înseamnă să-ți trădezi valorile. Înseamnă să lupți pentru ca valorile tale să fie cât mai relevante acolo unde se iau, de fapt, deciziile. Cred că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele pro-europene și să identifice soluțiile pentru continuarea guvernării. Nu pentru funcții. Nu pentru calcule mărunte. Ci pentru România și pentru oamenii care au nevoie de stabilitate, dezvoltare și proiecte duse până la capăt.”

Apel la unitate și responsabilitate

Veștea nu a uitat baza partidului – cea care, spune el, duce administrația zi de zi: „Acest lucru este important pentru aleșii locali liberali - primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni - care duc, zi de zi, administrația acestei țări mai aproape de oameni. Acești oameni au nevoie, la centru, de un partid care nu îi abandonează la jumătatea drumului.”

Veștea își amintește parcursul său personal, din administrația locală până în Guvern, pentru a-și întări credibilitatea: „Am văzut România de jos în sus: din Primăria Râșnov, din Consiliul Județean Brașov, din Ministerul Dezvoltării. Și am învățat un lucru simplu: țara aceasta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate, din proiecte finanțate și din promisiuni respectate.”

Postarea se încheie cu o notă fermă, aproape de îndemn: „PNL este, astăzi mai mult ca oricând, partidul care livrează rezultate. PNL nu se retrage atunci când este greu. Datoria noastră este să fim acolo unde se decide viitorul României și să ne facem treaba cu seriozitate, curaj și respect față de oameni. România are nevoie de stabilitate. România are nevoie de dezvoltare. România are nevoie ca PNL să rămână un partid responsabil, pro-occidental și puternic. Mergem mai departe.”

Reacțiile liberalilor

Mesajul lui Adrian Veștea vine la puțin timp după ce liberalii s-au revoltat - Gigel Știrbu, Robert Sighiartău și Alexandru Muraru l-au acuzat deschis pe Nicușor Dan de „ingerință neconstituțională”, „atac la integritatea PNL” și „încercare de fragmentare a partidului”.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat duminică dimineață pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României, punând capăt săptămânilor de negocieri și speculații politice. Anunțul a venit după ce premierul desemnat anterior, Eugen Tomac, și-a depus mandatul.