Cod galben de caniculă în 14 județe: temperaturi de până la 36 de grade și furtuni
Administrația Națională de Meteorologie a emis prima avertizare de caniculă din sezon, valabilă sâmbătă și duminică în vestul și centrul țării. Sunt anunțate temperaturi de până la 36 de grade, dar și furtuni în zonele montane.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis primele avertizări de caniculă din acest sezon. Un cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic va fi valabil sâmbătă, între orele 12:00 și 21:00, pentru 14 județe din vestul, centrul și nord-vestul țării.
Potrivit meteorologilor, în Crișana, Banat, Maramureș, vestul și centrul Transilvaniei, precum și în vestul Olteniei, temperaturile vor fi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului. Județele vizate sâmbătă sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
Duminică, canicula se extinde în 18 județe
Valul de căldură se va intensifica duminică, când temperaturile vor urca până la 36 de grade Celsius în vestul și sud-vestul țării. Codul galben va fi valabil în 18 județe: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiș și Vâlcea.
„Maximele termice vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud-vest unde local va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, precizează ANM.
Furtuni și grindină în zonele montane
Sâmbătă, după orele prânzului, instabilitatea atmosferică se va accentua în special la deal și la munte, dar și local în estul, centrul și sudul țării. Meteorologii avertizează că vor apărea ploi torențiale, însoțite de tunete, fulgere și căderi de grindină. În unele zone montane, cantitățile de apă pot depăși 25 de litri pe metrul pătrat într-un interval scurt de timp.
În Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei, ziua începe cu vreme frumoasă, însă după-amiaza norii se vor dezvolta rapid și vor aduce episoade de vreme severă. Și în Oltenia sunt posibile averse în zonele deluroase și montane, deși în restul regiunii va domina vremea însorită.
Vremea în București și pe litoral
În București, vremea va fi predominant frumoasă și mai caldă decât în ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, iar după-amiaza vor apărea înnorări temporare, însă șansele de ploaie rămân reduse. Temperatura maximă va ajunge la 32 de grade, iar minima nopții va fi de aproximativ 19 grade.
Pe litoral, vremea se anunță excelentă pentru turiști. Soarele va străluci pe tot parcursul zilei, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile vor atinge 29 de grade. Apa mării rămâne însă rece pentru această perioadă, cu valori în jurul a 19 grade Celsius.