Critică la adresa celebrării superficiale a lui Eminescu: „Nu îl mai lăudați, citiți-l”
Un editorial publicat de Adevărul pe 15 iunie atrage atenția asupra discrepanței dintre elogiile aduse poetului și lectura efectivă a operei sale, acuzând transformarea lui Eminescu într-un accesoriu identitar.
Pe 15 iunie, România își amintește din nou de Mihai Eminescu. Însă, potrivit unui editorial publicat de Adevărul, puțini dintre cei care îl celebrează l-au citit în ultimele douăsprezece luni. Autorul textului pune întrebări incomode: câți au deschis un volum de poezii sau au citit un articol din publicistica sa?
Un ceremonial al admirației fără substanță
În fiecare an, pe 15 iunie și 15 ianuarie, Eminescu este omagiat cu o pasiune care ar trebui să facă România una dintre cele mai cultivate națiuni ale Europei. Realitatea este însă mai puțin festivă: vorbim despre poet mai mult decât îl citim și îl folosim mai mult decât îl înțelegem. În jurul lui s-a constituit un ceremonial al admirației care se repetă identic: articole, conferințe, declarații, ceremonii și postări care spun același lucru.
Eminescu, transformat în accesoriu identitar
Autorul editorialului subliniază că mulți dintre cei care îl laudă pe Eminescu nu îl slăvesc pe el, ci se laudă pe ei înșiși. Poetul devine o garanție culturală, un certificat de patriotism și o scurtătură spre prestigiu. „E suficient să-l invoci și pari mai cultivat. E suficient să-l aperi și pari mai patriot. E suficient să-l citezi și pari mai profund”, scrie autorul. Eminescu încetează să mai fie un autor și devine un accesoriu identitar.
Discuțiile despre Eminescu spun adesea mai multe despre cei care le poartă decât despre poetul însuși. Fiecare generație își construiește propriul Eminescu, văzând în el ceea ce caută deja în sine.
Ironia lui Eminescu și vanitatea contemporană
Eminescu însuși a ironizat această specie umană grăbită să se așeze în lumina unei valori. Dacă ar participa la festivitățile organizate în numele său, ar avea senzația unui déjà-vu, recunoscând personajele pe care le-a satirizat. S-au schimbat costumele și platformele, dar vanitatea a rămas aceeași.
Opera, nu monumentul
Între timp, monumentul este lustruit cu grijă, dar cărțile acumulează praf. Și totuși, Eminescu continuă să existe în opera sa: în melancolie, în întrebările despre timp, iubire și moarte, în luciditatea publicistului. Răspunsurile nu se află în discursurile aniversare, ci în cărți, acolo unde Eminescu vorbește fără intermediari.
