Administrație

Dragoș Pîslaru anunță finalizarea negocierilor tehnice pentru PNRR: România păstrează peste 20 de miliarde de euro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat finalizarea cu succes a negocierilor tehnice cu Comisia Europeană pentru ultima modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență, menținând integral finanțarea nerambursabilă de peste 20 de miliarde de euro.

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Foto: Antena 3

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat finalizarea cu succes a negocierilor tehnice cu Comisia Europeană pentru ultima modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). România păstrează integral finanțarea nerambursabilă, în valoare de peste 20 de miliarde de euro, a scris ministrul pe Facebook.

Evitarea unor corecții financiare majore

Pîslaru a explicat că ajustările convenite au permis evitarea unor riscuri majore de corecții financiare și pierderi de miliarde de euro. „Prin ajustarea realistă a unor indicatori de investiții și prin reformularea unor jaloane și reforme am reușit să eliminăm riscuri majore de penalizare. Vorbim despre evitarea unor corecții financiare care puteau ajunge la miliarde de euro pierduți”, a precizat acesta.

Ministrul a subliniat că modificările vizează proiecte din infrastructură, sănătate, energie, digitalizare, educație, dezvoltare locală și mediu. Noile mecanisme aprobate permit recunoașterea progresului deja realizat și adaptarea unor jaloane pentru implementare în termen.

Dialog intens cu Comisia Europeană

„Acesta este rezultatul unui dialog intens cu Comisia Europeană și al muncii depuse de experții din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ministerele de linie, autorități locale, beneficiari și echipele tehnice implicate în implementarea PNRR”, a scris Pîslaru. Detaliile vor fi comunicate public la începutul săptămânii viitoare.

Ministrul a reiterat că România nu renunță la reforme și investiții, ci dimpotrivă, a făcut tot ce era necesar pentru a le face realizabile. „Urmează acum etapa cea mai importantă: implementarea până la 31 august. Mai avem puțin timp la dispoziție, iar fiecare zi contează”, a adăugat acesta.

Declarațiile lui Ilie Bolojan

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat într-un interviu pentru Radio România Actualități că mai sunt nouă proiecte de lege aferente jaloanelor restante care trebuie adoptate până la 31 august. „Suntem în măsură ca săptămâna viitoare, practic, să se încheie negocierile pentru PNRR, să prezentăm Parlamentului toate cele nouă proiecte. Sunt deja două în Parlament, încă șapte vor veni, așa cum au fost negociate cu Comisia Europeană. Sunt jaloane de bază, proiecte de bază”, a spus Bolojan.