Dreapta americană, divizată: negocierile cu Iranul, o farsă pentru a scădea prețul benzinei înainte de alegeri

O teorie a conspirației circulă printre politicienii dreptei americane, conform căreia negocierile cu Iranul sunt o farsă menită să-i permită lui Donald Trump să reducă prețurile la benzină înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează Corriere della Sera într-o analiză. Odată ce alegerile se vor încheia, războiul ar fi reluat și dus până la schimbarea regimului, singurul obiectiv strategic considerat valid.

Vocea șoimilor și a realiștilor

Podcasturile neoconservatoare precum „School of War”, „Iran Breakdown” și „What the Hell Is Going On” reflectă această agitație. Senatorul pro-Trump Lindsey Graham consideră memorandumul în 14 puncte negociat de Vance inacceptabil, cu excepția cazului în care este un vicleșug. Mike Pence, fostul vicepreședinte, reapare în rândurile șoimilor, deși s-a despărțit de Trump după evenimentele din 6 ianuarie 2021.

În schimb, un segment al lumii MAGA (Make America Great Again) se disociază de aceste speculații, susținând că America a pierdut războiul și trebuie să treacă mai departe. Oren Cass, o voce a aripii realiste, aproape de naționalismul economic al lui Trump, critică războiul împotriva Iranului. Cass argumentează că războiul a fost o greșeală, iar promotorii săi încearcă să evite asumarea eșecului cerând un alt război, într-o logică a escaladării nesfârșite.

Logica cazinoului și succesul tactic

Cass compară această mentalitate cu o strategie de cazinou: dublarea constantă a pariului după fiecare pierdere. Mai întâi un dolar, apoi doi, apoi patru, apoi opt. Jucătorii susțin că mai devreme sau mai târziu vei câștiga, dar strategia eșuează când se termină banii sau curajul. Tradus în geopolitică, războiul fără sfârșit presupune resurse, sprijin public și răbdare nelimitate, ceea ce nu este cazul.

Punctul central al analizei este distincția dintre succesul tactic și victoria strategică. Statele Unite știu să efectueze raiduri de bombardament și să producă imagini spectaculoase, dar războaiele se câștigă atunci când obiectivele politice sunt atinse. În cazul Iranului, America a provocat pagube mari, distrugând active navale, rachete și infrastructură militară, dar nu a reușit să-și atingă obiectivul politic, care s-a schimbat în mod repetat: izolarea nucleară, descurajarea, pedepsirea și poate chiar schimbarea regimului. Regimul a supraviețuit și se poate prezenta ca o putere capabilă să reziste unui atac americano-israelian.

Contraargumentul lui Cass

Cass inversează argumentul șoimilor: când Iranul a ripostat prin închiderea Strâmtorii Ormuz și atacuri asupra infrastructurii din Golf, intervenționiștii au susținut că aceasta era dovada că Teheranul trebuia atacat. Cass replică: nu, acea reacție era previzibilă tocmai pentru că Statele Unite transformaseră conflictul într-o amenințare existențială la adresa regimului. Înainte de atacul american, Iranul nu se mai angajase în acțiuni la o asemenea scară.