Social

Finlanda, lider în UE la munca de acasă; România, pe ultimul loc, cu doar 1,3%

Un sfert dintre angajații finlandezi lucrează de acasă, de 16 ori mai mult decât în România, unde doar 1,3% au acest regim, potrivit Eurostat. Diferențele sunt explicate de structura economică, cultura organizațională și cererea angajaților.

Grafic cu procentul angajaților care lucrează de acasă în țările UE
Foto: G4Media

Un angajat din Finlanda are șanse de 16 ori mai mari să lucreze de acasă decât unul din România, arată datele Eurostat pentru 2025. În timp ce 20,5% dintre finlandezi lucrează de obicei la domiciliu, în România procentul este de doar 1,3%. Media UE este de 8,8%.

Clasamentul european al muncii la distanță

Pe primele locuri se află Finlanda (20,5%) și Irlanda (19,2%), urmate de Belgia (13,2%), Germania (13%) și Malta (12,5%). Alte țări cu peste 10% sunt Suedia, Estonia, Țările de Jos, Luxemburg, Franța și Austria.

La polul opus, sub 3% se situează România (1,3%), Bulgaria (1,4%), Macedonia de Nord (1,9%), Grecia (2,3%) și Italia (2,7%). Munca de acasă rămâne sub 5% și în Serbia, Turcia, Ungaria, Cipru, Croația și Bosnia.

Disparități între marile economii

Dintre cele patru mari economii ale UE, Germania are cea mai mare rată (13%), urmată de Franța (11% – peste media UE), Spania (7,9% – sub medie) și Italia (2,7% – mult sub medie). Marea Britanie nu este inclusă în datele Eurostat, dar cercetări separate indică cea mai mare rată din Europa.

Factori care explică diferențele

Cevat Giray Aksoy, director adjunct de cercetare la BERD, identifică trei cauze principale:

  • Structura economică: țările cu multe locuri de muncă în TIC, finanțe, servicii profesionale și administrație publică au rate mai mari, pe când cele dominate de manufactură, agricultură, construcții sau turism au rate mai mici.
  • Cultura organizațională: în țările unde predomină autonomia și încrederea, munca la distanță este mai răspândită decât acolo unde se preferă supravegherea directă.
  • Cererea angajaților: munca de acasă economisește în medie 72 de minute pe zi, timp folosit adesea pentru muncă suplimentară sau îngrijirea familiei.

Aksoy subliniază că diferențele nu trebuie privite ca un eșec, ci ca o reflectare a specificului fiecărei economii și a preferințelor culturale.