Germania, eliminată surprinzător de Paraguay în 16-imile Cupei Mondiale, după penalty-uri
Selecționata Germaniei a fost învinsă de Paraguay cu 4-3 la loviturile de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar și prelungiri. Paraguay va întâlni în optimi câștigătoarea dintre Franța și Suedia.

Reprezentativa Germaniei a fost eliminată în 16-imile Cupei Mondiale, după ce a fost învinsă de selecționata Paraguayului, scor 4-3, la loviturile de departajare. La finalul celor 90 de minute de joc și a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal 1-1.
Desfășurarea meciului
Paraguay a deschis scorul în minutul 42, prin Enciso, care a marcat cu capul. Havertz a egalat în minutul 54, după o centrare de la Wirtz. În minutul 102, Tah a marcat, dar golul său a fost anulat după analiza VAR. Golul a fost anulat din cauza unui fault comis de Anton asupra lui Gill, care l-a împiedicat pe portarul paraguayan să intervină așa cum dorea.
Loviturile de departajare
La loviturile de departajare pentru Germania au transformat Kimmich, Musiala și Amiri și au ratat Havertz, Woltemade și Tah. Pentru Paraguay au transformat Mauricio, Gomez, Galarza și Canale și au ratat Sanabria și Balbuena.
Echipele
Germania: Neuer - Kimmich, Rüdiger (Thiaw - 110), Tah, Brown - Nmecha (Goretzka - 46), Pavlovic (Anton - 79) - Sané (Woltemade - 88), Undav (Musiala -63), Wirtz (Amiri - 110) - Havertz. Selecționer: Julian Nagelsmann
Paraguay: Gill - Junior Alonso (Balbuena - 120+2), Canale, Gustavo Gómez, Cáceres (Ojeda - 99) - Bobadilla (Sanabria - 99), Galarza, Cubas - Almirón (Velazquez - 91), Enciso (Mauricio - 57), Avalos (Caballero -55). Selecționer: Gustavo Alfaro
Meciul a fost arbitrat de marocanul Jalal Jayed.
Următoarea rundă
În optimi, Paraguay va întâlni învingătoarea meciului dintre Franța și Suedia.