Parlamentul stabilește luni calendarul învestirii Guvernului Veștea
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc luni, 22 iunie, pentru a stabili calendarul votului de învestitură al Guvernului propus de Adrian Veștea.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se vor reuni luni, 22 iunie, în format online, pentru a stabili calendarul oficial al procedurilor pentru votul de învestitură al Guvernului propus de Adrian Veștea. Ședința va începe la ora 10.00, conform Mediafax.
Programul de guvernare 2026–2028
Documentul programului de guvernare subliniază că România traversează o perioadă marcată de provocări economice, sociale și de securitate, care impun acțiune responsabilă, reforme structurale și o guvernare eficientă. Guvernul și forțele politice care îl susțin își asumă stabilitatea politică și continuarea parcursului european și euroatlantic al României.
Programul de guvernare 2026–2028 urmărește consolidarea finanțelor publice, modernizarea administrației, creșterea competitivității economice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Prioritățile majore includ implementarea și finalizarea PNRR, accelerarea absorbției fondurilor europene, aderarea la OCDE și întărirea securității naționale.
Direcții strategice
Noul guvern își propune să continue direcția actuală de dezvoltare, nu să înceapă un proiect complet nou. Executivul va păstra reformele deja începute, va analiza rezultatele măsurilor adoptate și va elimina blocajele birocratice sau legislative care au încetinit implementarea proiectelor. Accentul este pus pe disciplină fiscală, eficientizarea administrației și îmbunătățirea serviciilor.
Resursele vor fi direcționate către domenii cu impact economic ridicat, precum infrastructura, sănătatea și educația. Transparența și buna gestionare a banilor publici vor deveni principii permanente. Cele patru direcții strategice majore pentru perioada 2026–2028 sunt: siguranța României (Programul SAFE), aderarea la OCDE, implementarea integrală a PNRR și absorbția completă a fondurilor europene.
Până în 2028, Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar conform traiectoriei asumate, accelerarea absorbției fondurilor europene, aderarea la OCDE, modernizarea infrastructurii și consolidarea capacității de apărare.
Structura viitorului Cabinet Veștea
- Viceprim-ministru și Ministrul Afacerilor Interne – Marian Neacșu (PSD)
- Secretariatul General al Guvernului (SGG), cu rang de ministru – Radu Oprea (PSD)
- Alina Gorghiu - Viceprim-ministru, fără portofoliu
- Transporturi - Cristian Pistol (șef CNAIR)
- Investițiilor Europene – Florin Zaharia (Independent)
- Economie – Bârgău Marian Aurelian (Independent)
- Viceprim-ministru, fără portofoliu - Morar Olivia-Diana (Independent)