Portretul politicienilor care pot concura cu George Simion și valul galben al AUR
Un jurnalist care l-a cunoscut pe George Simion încă de la 17 ani analizează cum liderul AUR a ajuns să domine scena politică și ce fel de contracandidați ar putea să îi facă față.
Îl cunosc pe George Simion, ca jurnalist sportiv, de dinainte ca el să devină politicianul de azi. Avea 17 ani în 2004.
Nu am știut ce se va întâmpla în Parlament. Abia când Petrișor Peiu a vorbit de la tribună, atrăgând atenția asupra slăbiciunii economice a României, iar George Simion nu mai putea sta pe scaun, de surescitare, am simțit că vom asista la un moment dur.
Urma să ia cuvântul președintele AUR. El nu mai avea răbdare. Simion făcea doi metri în spate, se așeza două secunde, apoi se ridica. Își netezea poalele sacoului. Timpul moderației era perimat. Adio centrului politic. „Lucruri se destramă, centrul nu se mai susține; Anarhia pură vine spre lume”, vorba lui W.B. Yeats, că tot a citat George Simion din Adrian Păunescu.
De la suporter la lider politic
Când a urcat la tribună, Simion arăta ca un atacant în fața unui penalty. Urma o lovitură de pedeapsă pe care se antrenase s-o execute cu sete. Gesturile îmi erau cunoscute.
S-a întâmplat ca la prima deplasare a lui George Simion ca suporter, pe când avea 17 ani, ziarul Gazeta Sporturilor, la care lucram atunci, să relateze despre suporterii tineri care au venit din țară cu echipa națională.
Era 2004, în Andorra. Europa se traversa greu, cu bani puțini. Cursele low-cost nu luaseră viteză. Ryanair avea 70 de avioane. Azi are 700. Wizz Air abia apăruse și nu intrase în România. Dar Simion știa ce vrea.
În deceniile care au urmat, i-am urmărit traseul. A avut tot felul de inițiative legate de Moldova. A rămas legat și de sport. A lucrat, și în politică, la firul ierbii.
Relația cu autoritățile și jurnaliștii
Pe stadioane continua să se înfrunte cu jandarmii. Uneori erau brutalități, alteori negocieri. Ca lider de galerie, ai o relație mixtă cu autoritățile. Le înfrunți, însă există permanent și canale de comunicare deschise între ultrași și Jandarmerie.
Pe parcursul anilor, nu ne-am văzut des. Dar l-am urmărit, de la distanță, în aparițiile publice. Când ne-am văzut, a fost întotdeauna într-un spațiu profesional, fie la redacție, fie la sediul partidului lui. O singură dată i-am dus o cafea takeaway la sediul AUR că era dimineață și aparatele lor nu erau dezmorțite.
Acesta a fost singurul schimb între noi: i-am dus o cafea și mi-a blocat telefonul câteva luni mai târziu.
S-a întâmplat în campania electorală din primăvara lui 2025. Simion a procedat la fel cu toți colegii de la HotNews.
Candidatul AUR n-a rezistat presiunii, asta credem noi. Își imagina numai dușmani și comploturi peste tot. Ce crede el, nu știm. Probabil că suntem „dușmanii națiunii”.
Eșecul din 2025 și singurătatea liderului
Nu cred că „a trădat” în primăvara lui 2025, în sensul că ar fi pierdut intenționat alegerile. Gafele acelea au fost gafele lui. Nu am sentimentul, cât l-am cunoscut, că poate să mimeze propria înfrângere. Să faci blat, cum se zice în fotbal, e o manieră de a fi, nu doar un aranjament de moment.
Cred, mai degrabă, că toți avem limite și că George Simion și le-a atins pe ale lui în campania prezidențială. Nicușor Dan a câștigat meciul, nu „l-a trântit” Simion.
E adevărat că președintele AUR a părut debusolat și singur. Pentru că e destul de singur. Aici seamănă cu Nicușor Dan, de care altfel îl separă enorm de multe. Amândoi sunt solitari. Simion nu are încredere în colegii săi de partid. Și nici în echipa restrânsă.
Sigur, Simion vorbește cu oamenii din jur mult mai mult decât președintele. Își mobilizează echipa. Dar, fundamental, liderul AUR e suspicios și neîncrezător.
Viziunea asupra lumii și parteneriatele
Înainte de a pica guvernul Veștea, Simion a fost sincer când a insultat Parlamentul, numindu-l un spațiu al trădării. Cam așa vede președintele AUR lumea politică. Ca pe un teatru al măgarilor.
Nici nu-l ajută să fie optimist unele dintre vecinătățile sale. Când faci parteneriate cu patronul Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, e mai greu să crezi în virtuțile pieței libere sau ale democrației.
„Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost!”, așa sună, sublimată de el însuși, concepția despre lume și viață a lui Maricel Păcuraru.
Dacă dai din banii AUR un milion de euro pentru o zi de emisie la Realitatea Plus, e firesc să crezi că totul pe planeta asta e aranjat. Ai nevoie de un alibi mental, de tipul: „Toți fac șmecherii în politică, cum putem să ne luptăm altfel cu ei?”.
Cine poate concura cu valul galben?
Luni, Simion a dat o lovitură de grație în Parlament. Cu o bilă a doborât câteva popice. Liderul AUR e, din nou, sus de tot. E epoca în care „centrul nu se mai susține”, în care rentează să fii radical, nu moderat.
Cine îl poate concura pe scena politică în această perioadă? Care e portretul celor care pot stăvili valul galben al AUR?
În niciun caz Simion nu poate fi concurat de Veștea, Ivan sau Câmpeanu. Ei au fost triada prezentă în sediul AUR la negocierile catastrofale de dinainte de vot.
Când au ieșit de la discuții, liberalii și social-democrații au părut depășiți. Pentru a înfrunta valul galben, e nevoie de lideri care să înțeleagă nemulțumirile populare, dar să ofere soluții credibile, nu populism. Cine va reuși să facă acest lucru rămâne de văzut.
