Social

Profesorii protestează în fața Guvernului și Parlamentului, nemulțumiți de noua lege a salarizării

Aproximativ 20.000 de cadre didactice sunt așteptate miercuri la un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș spre Parlament. Sindicaliștii amenință cu boicotarea examenelor naționale.

Profesori în timpul unui protest în fața Guvernului
Foto: HotNews

Sindicaliștii din educație protestează miercuri în fața Guvernului și Parlamentului, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunțat reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt așteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane. Mitingul va începe la ora 10:00 și se va desfășura până la ora 14:30.

Nemulțumiri legate de noua lege a salarizării

„Destul! Educația cere respect! Dragi colegi, mâine ieșim din nou în stradă. Ne strângem în Piața Victoriei pentru a ne cere drepturile!”, a transmis Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Sindicaliștii vor protesta în fața Guvernului și apoi se vor deplasa către Parlament.

„Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate. (…) Fiecare angajat din educație are dreptul la condiții socio-profesionale decente și la recunoașterea muncii depuse prin salarii corecte. Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate”, a subliniat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

Potrivit sindicaliștilor, noua lege a salarizării „condamnă” profesorii la sărăcie.

Varianta proiectului, considerată o încălcare a legislației

Varianta de proiect al noii legi a salarizării unitare reprezintă „o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul, președintele României și partidele politice îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni”, afirmau sindicaliștii la finalul lunii aprilie.

Amenințare cu boicotarea examenelor naționale

Liderii sindicali din educație spun că iau în calcul toate formele de protest, inclusiv boicotarea examenelor naționale, care încep săptămâna viitoare. Prima probă la Evaluare Națională 2026 este programată pe 22 iunie, în timp ce prima probă scrisă de la examenul de bacalaureat va fi o săptămână mai târziu.