Administrație

Programul Rabla 2026 se lansează pe regulile vechi, fără OUG, anunță ministra Mediului

Diana Buzoianu a declarat că relansarea Programului Rabla nu necesită ordonanță de urgență, iar înscrierile încep pe 20 iulie. Bugetul a fost majorat cu 100 de milioane de lei, la 300 de milioane.

Ministra Mediului Diana Buzoianu la o conferință de presă
Foto: Adevărul

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat marți, 7 iulie, că Programul Rabla 2026 va fi lansat pe baza regulilor aplicate anul trecut, întrucât introducerea unor noi criterii ar fi întârziat semnificativ demararea sesiunii de înscrieri.

Fără ordonanță de urgență pentru Rabla

Întrebată, la Digi24, dacă se așteaptă la probleme în implementarea programului, ministra a spus că lansarea acestuia nu necesită adoptarea unei ordonanțe de urgență.

„Această idee de guvern interimar se apropie mai mult de ideea de guvern european pe care îl promovăm cu toții, adică un guvern care își poate face treaba pe zona administrativă, dar care nu poate să dea în fiecare zi câte o ordonanță de urgență. Și pentru Rabla nu e nevoie de OUG”, a afirmat Diana Buzoianu.

Buget majorat și criterii amânate

Ministra a recunoscut că interesul pentru Programul Rabla este ridicat și a explicat că bugetul din acest an a fost majorat cu 100 de milioane de lei față de ediția precedentă.

„Am și mărit bugetul anul acesta cu 100 de milioane. Ne-am fi dorit să adăugăm și criteriul de fabricat și puncte de vedere de la toate autoritățile, mai ales de la nivelul Uniunii Europene, dar ar fi presupus parcurgerea a încă trei luni de consultări. Atunci am propus să fie lansat anul acesta pe formatul din anul trecut și să parcurgem toate etapele pentru anul viitor. Sperăm să avem puncte de vedere favorabile și anul viitor să putem introduce acest criteriu”, a declarat ministra la Digi24.

Calendarul înscrierilor și bugetul pe categorii

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că persoanele fizice se vor putea înscrie în Programul Rabla 2026 începând cu 20 iulie, ora 10:00, prin aplicația online a instituției. Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului de 300 de milioane de lei.

  • 165 de milioane de lei sunt alocate pentru autovehicule cu motoare termice și hibride
  • 120 de milioane de lei pentru mașini plug-in hybrid și electrice
  • 15 milioane de lei pentru motociclete

Autovehiculele echipate cu motoare diesel nu sunt eligibile pentru finanțare.