Mașini noi

BMW a inaugurat la Debrecen prima sa fabrică 100% electrică, unde se produce noul iX3

Fabrica din Ungaria, construită cu o investiție de peste 2 miliarde de euro, are o capacitate de 150.000 de vehicule anual și este complet lipsită de combustibili fosili.

Interiorul uzinei BMW din Debrecen, cu linia de asamblare a noului iX3
Foto: Automarket

BMW a inaugurat în septembrie 2025, la Debrecen, în estul Ungariei, prima sa fabrică 100% electrică din lume. Aici se produce noul iX3, primul model al noii generații Neue Klasse, care va redefini gama constructorului german în următorii ani. Fabrica este situată la doar câțiva kilometri de granița cu România.

O investiție de peste 2 miliarde de euro

Construcția uzinei a început în februarie 2022, după întârzieri cauzate de pandemie, și a fost finalizată în 2025. Investiția totală depășește două miliarde de euro, față de un miliard anunțat inițial. Fabrica se întinde pe o suprafață de peste 400 de hectare, dintre care 70 de hectare sunt construite. Capacitatea de producție este de 150.000 de vehicule anual, cu posibilitatea de dublare.

Prima fabrică BMW fără combustibili fosili

Uzina din Debrecen este prima din rețeaua BMW care nu utilizează deloc combustibili fosili. Electricitatea provine din surse regenerabile, iar gazul și petrolul au fost eliminate din procesul de producție, inclusiv din vopsitorie. Fabrica a fost proiectată integral digital, printr-un „Digital Twin”, iar cei aproximativ 1.000 de roboți din vopsitorie au fost poziționați virtual înainte de instalarea fizică.

Producția noului iX3 a început în octombrie 2025

Primele vehicule de test au intrat pe linia de asamblare la finalul anului 2024, iar producția de serie a noului BMW iX3 a demarat în octombrie 2025. În prezent, fabrica funcționează în două schimburi și angajează peste 2.000 de oameni din 55 de țări, inclusiv din România. BMW asigură transport zilnic pentru angajații români din județele Satu Mare și Bihor.

Parteneriat cu Universitatea din Debrecen

BMW a încheiat un parteneriat cu Universitatea din Debrecen, unde peste 110 studenți lucrează ca interni. Centrul de formare al uzinei pregătește 70 de ucenici pe an în patru profesii tehnice. Debrecen, al doilea oraș ca mărime din Ungaria, cu 210.000 de locuitori, a devenit un important centru auto datorită acestei investiții.