Ramona Lengyel, diagnosticată cu paralizie cerebrală, a terminat o facultate și a scris trei cărți

Originară din Brașov, Ramona Lengyel (44 de ani) este un exemplu de luptă și de bucurie a vieții trăite în ciuda tuturor loviturilor. A fost diagnosticată cu paralizie cerebrală în primul an de viață, în urma unui vaccin greșit administrat.

Statistic, șansele să trăiască erau foarte mici, dar voința și lupta au bătut probabilitățile. Nu poate vorbi articulat și merge greu singură. Își poate folosi doar mâna stângă (deși e dreptace), dar chiar și așa a terminat Facultatea de Litere, a scris trei cărți, a fost premiată pentru blogul ei și se ocupă de un site. Nu mai are pe nimeni din familie în viață. A înființat o asociație prin care ajută persoane cu dizabilități.

Diagnosticul și primii pași

„Când doi părinți află că copilul lor este diagnosticat cu o afecțiune precum paralizia cerebrală, au nevoie, înainte de toate, ca medicii să le explice pe înțelesul lor ce înseamnă această boală, ce presupune ea și ce pași trebuie urmați pentru a-i oferi copilului cele mai bune șanse de recuperare. Eu am fost norocoasă din acest punct de vedere. Dr. Bârsan, de la Sanatoriul Dezna, din județul Arad, i-a explicat foarte clar mamei mele ce are de făcut dacă își dorește ca eu să am o șansă la o viață cât mai independentă”, a rememorat Ramona Lengyel, pentru Libertatea.

De când a împlinit vârsta de un an și jumătate, mama ei a început adevărata luptă cu paralizia sa cerebrală. A înțeles că fără gimnastică medicală nu are vreo șansă de progres. Cu toate că lucra în trei schimburi la Uzina Tractorul Brașov, îi făcea zilnic Ramonei aproximativ patru ore de exerciții, inspirându-se din ceea ce văzuse și învățase la Sanatoriul Dezna.

O copilărie normală

Un alt lucru esențial în recuperarea Ramonei a fost felul în care familia a tratat-o încă din copilărie: „Pentru ei nu am fost niciodată «copilul bolnav». Nu m-au izolat în casă și nu m-au protejat excesiv. În fiecare zi eram afară, în mijlocul altor copii, iar casa noastră era mereu plină de prieteni și de joacă. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt emoțional și social, să capăt încredere în mine și să mă simt parte din comunitate. Mama a crezut toată viața că într-o zi voi merge singură. M-a încurajat permanent să încerc mai mult, să nu renunț și să nu-mi stabilesc limite înainte de a-mi testa posibilitățile. Datorită muncii ei neobosite și sfaturilor primite de la medicul Bârsan, la vârsta de 7 ani puteam deja să stau pe propriile picioare”.

Printre orele de gimnastică medicală, Ramona Lengyel se juca cu copiii din vecini, în special cu fratele său mai mare, se uita la desene animate, asculta muzică, urmărea filme și competiții sportive. „Am avut parte de o copilărie cât mai apropiată de cea a oricărui alt copil, iar acest lucru a contat enorm pentru dezvoltarea mea. Datorită familiei, am învățat să mă bucur de lucrurile frumoase din viață și să privesc dincolo de dificultăți. Mi-am descoperit pasiuni, mi-am construit dorințe și visuri, iar acestea mi-au oferit mereu motive să merg înainte”.

Lupta pentru educație

Mama ei s-a luptat mult ca să fie primită la școală, pentru că Ramona își dorea să învețe să scrie și să citească. „Mama a dus o luptă dură cu sistemul de învățământ preșcolar și primar pentru ca eu să fiu primită mai întâi la grădiniță, apoi la școală. Ea și-a dorit foarte mult să am șansa unei educații normale și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca acest lucru să se întâmple. În același timp, a încercat să mă pregătească și pentru reacțiile celor din jur, pentru răutățile copiilor sau ale oamenilor care nu știau cum să reacționeze.”

Privind în urmă, Ramona spune că cei mai importanți pași din drumul său spre recuperare au fost informarea corectă a părinților, perseverența extraordinară a mamei sale, terapia făcută constant și, poate la fel de important, faptul că a crescut într-o familie care a văzut-o înainte de toate ca pe un copil, nu ca pe un diagnostic.

Atitudinea care face diferența

„În loc să mă concentrez pe ceea ce nu puteam face, am fost încurajată să valorific ceea ce puteam realiza și să îmi depășesc limitele. Această atitudine, cultivată zi de zi de cei dragi, m-a ajutat să nu renunț niciodată și să văd mereu lumina chiar și în momentele dificile. Cred că atunci când ai oameni care cred în tine și te tratează cu normalitate, capeți puterea de a crede și tu în propriile forțe. Iar această încredere a fost unul dintre cele mai importante lucruri care m-au ajutat să construiesc o viață frumoasă, în ciuda tuturor provocărilor”, consideră Ramona.