Casele self-checkout generează cu 33% mai multe pierderi decât cele tradiționale. Studiu
Un studiu realizat de Universitatea din Leicester arată că sistemele self-checkout cresc pierderile magazinelor cu 33% față de casele clasice, din cauza erorilor de scanare și a furturilor.

Sistemele de tip self-checkout au devenit metoda dominantă de tranzacționare în multe magazine de retail, însă generează niveluri mai ridicate de pierderi de stoc și pierderi operaționale decât casele de marcat tradiționale, arată Raportul privind pierderile la Self-Checkout 2026 redactat de profesorul Matt Hopkins de la Universitatea din Leicester și comandat de ECR Retail Loss.
Pierderi cu 33% mai mari
Mai exact, casele self duc la creșterea pierderilor cu 22%, în medie, în anul de după implementarea sistemului, în contextul în care 54% dintre tranzacțiile din magazinele dotate cu astfel de sisteme se desfășoară prin intermediul acestora. De asemenea, potrivit sursei citate, pierderile sunt cu 33% mai mari în magazinele cu case self decât în cele fără, diferența de pierderi fiind mai mică în studiul din 2026 decât cea raportată anterior, în 2018. Practic, pentru fiecare 1% suplimentar de tranzacții prin casele self, există între 0,030% și 0,048% pierderi suplimentare. Impactul variază considerabil în funcție de retailer, formatul magazinului și datele demografice ale clienților, însă concluzia raportului este că sistemele de tip self-checkout rămân un factor semnificativ de generare a pierderilor în retail.
Cauzele pierderilor
Printre principalele cauze ale pierderilor generate de plasarea casele de tip self-checkout în magazine se numără erorile de scanare, erorile din meniul de căutare a produselor, articolele lăsate în cărucioarele de cumpărături, schimbarea codurilor de bare și părăsirea magazinului fără finalizarea plății („walkaways”), situație în care clienții pleacă cu marfa după eșuarea tranzacției de plată.
Magazinele aflate în locații cu risc mai ridicat sunt cele din zone cu densitate mare a populației, cele cu o bază de clienți tineri și cu venituri disponibile peste medie.
Pierderi medii per tranzacție
- Scanare incompletă: între 1 și 4,8% dintre tranzacții nu sunt scanate toate produsele, pierderea medie fiind de 2,5 euro per tranzacție.
- Walkaways: plecările fără plată generează pierderi medii de 88 de euro per tranzacție.
- Ascunderea produselor: clienții ascund produse pe fundul căruciorului, pierderi medii de 8 euro per tranzacție.
- Erori în meniu: selectarea greșită a produselor (ex. ardei organic în loc de normal) duce la pierderi de 1,5 euro per tranzacție.
- Înlocuirea codului de bare: clienții înlocuiesc etichetele, prejudiciind retailerii cu 17 euro per tranzacție.
Alte metode includ așezarea produselor similare împreună pentru a le ascunde, plasarea produselor în interiorul altor articole mai mari, nescanearea articolului „gratuit” în promoții de tipul „3 la preț de 2” și scanarea mai multor produse diferite ca fiind o singură varietate.