Întârzieri uriașe la trenuri în Gara de Nord București, din cauza caniculei: peste 4 ore pe ruta Craiova-București
Traficul feroviar este grav afectat sâmbătă dimineață de caniculă, cu întârzieri de până la 260 de minute la trenul Craiova-București. CFR Călători a impus restricții de viteză pentru siguranță.

Traficul feroviar din Gara de Nord București a fost afectat sâmbătă dimineață de întârzieri semnificative, pe fondul valului de caniculă care lovește România. La ora 8:30, tabela de sosiri și plecări indica decalaje importante pentru trenuri din mai multe zone ale țării, inclusiv Craiova, Satu Mare, Arad, Constanța, Brașov și Deva.
Întârziere record pe ruta Craiova-București
Cea mai mare întârziere înregistrată a fost la trenul R-E 9900 Craiova – București Nord, programat să sosească la ora 6:23, dar anunțat cu 260 de minute întârziere, adică 4 ore și 20 de minute. În mod normal, aceeași rută directă durează 4 ore și 13 minute, potrivit mersului trenurilor CFR. Astfel, întârzierea a depășit durata întregii călătorii.
Probleme și la plecări
Nici trenurile care pleacă din Gara de Nord nu au scăpat de întârzieri. Trenul IR 16013 București Nord – Craiova, programat la ora 7:59, avea 100 de minute întârziere. În mod normal, acest tren face ruta în 3 ore și 51 de minute, cu sosire programată la 11:50. De asemenea, trenul IRN 14302 spre Constanța înregistra 90 de minute întârziere, iar un tren spre Brașov avea o întârziere de 50 de minute.
Alte întârzieri la sosiri
La sosiri, întârzieri importante au fost raportate pentru trenuri din Satu Mare (150 de minute), Craiova (120 de minute), Arad (110 minute) și din nou Craiova (60 de minute).
CFR Călători: restricții de viteză din cauza căldurii
CFR Călători a transmis încă de vineri că temperaturile extreme pot afecta circulația feroviară și pot provoca întârzieri. Compania explică faptul că restricțiile de viteză sunt impuse de CFR SA, administratorul infrastructurii, pentru protejarea căii ferate și pentru siguranța traficului. Aceste măsuri pot prelungi durata de parcurs a trenurilor.
CFR mai arată că, la temperaturi exterioare de peste 35 de grade la umbră, instalațiile de climatizare pot funcționa cu eficiență redusă sau pot intra în regim de ventilație pentru protejarea echipamentelor.
Canicula persistă în România
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în perioada 26 iunie, ora 10:00 – 30 iunie, ora 21:00, pentru val de căldură, caniculă și disconfort termic. Temperaturile maxime vor ajunge, în general, între 32 și 40 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități în mai multe zone.
Probleme suplimentare pe Magistrala 800
Pentru trenurile spre litoral, contextul este complicat și de problemele recente de pe Magistrala 800. CFR Călători anunțase vineri o întrerupere temporară a circulației în zona Fetești, după un incident la pantograful unei locomotive de marfă, care a dus la oprirea alimentării cu tensiune și la staționarea mai multor trenuri de călători.