Accident grav în Târgoviște: o mașină condusă de un bărbat beat a spulberat o căruță cu cinci persoane, inclusiv trei copii
Cinci persoane, doi adulți și trei copii, au fost rănite după ce o mașină condusă de un bărbat beat a lovit o căruță în Târgoviște. Calul, grav rănit, a fost eutanasiat.

Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de 19 iunie, în jurul orei 23:50, pe Șoseaua Găești din municipiul Târgoviște. Un bărbat de 51 de ani, din comuna Dragodana, aflat sub influența alcoolului, a lovit din spate o căruță condusă de un bărbat de 37 de ani.
Cinci persoane rănite, trei copii printre victime
În urma impactului, cinci persoane au fost rănite: bărbatul de 37 de ani care conducea atelajul, o femeie de 42 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Toate victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Calul, eutanasiat din cauza rănilor grave
Din nefericire, calul care trăgea căruța a fost grav rănit în accident, iar medicii veterinari au fost nevoiți să îl eutanasieze. Polițiștii au testat ambii conducători cu aparatul etilotest. Conducătorul auto a înregistrat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul atelajului hipo, 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ancheta continuă
Bărbatul de 51 de ani a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Polițiștii Biroului Rutier Târgoviște continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.