Arborii plantați de China în programul de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât pădurile naturale, arată un studiu
Un studiu publicat în Geophysical Research Letters arată că arborii plantați în cadrul amplului program de reîmpădurire al Chinei au o rată de creștere cu 66% mai mare decât cei din pădurile naturale, datorită speciilor cu creștere rapidă și managementului activ.
Arborii plantați în cadrul amplului program de reîmpădurire al Chinei cresc semnificativ mai repede decât cei din pădurile naturale, potrivit unui nou studiu publicat la sfârșitul lunii mai în revista Geophysical Research Letters. Cercetarea sugerează că vegetația creată prin reîmpădurire răspunde mai puternic la creșterea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă, ceea ce ar putea accelera, cel puțin pe termen scurt, capacitatea acestor păduri de a absorbi carbon.
Programul „Marele Zid Verde” al Chinei
Rezultatele vin în contextul unuia dintre cele mai ample proiecte de împădurire din lume. Din 1978, China a plantat aproximativ 66 de miliarde de arbori, iar autoritățile intenționează să mai planteze încă 34 de miliarde până în 2050, prin proiectul cunoscut sub numele de „Marele Zid Verde”. Scopul inițiativei este transformarea unor întinse zone aride din Mongolia Interioară în păduri capabile să încetinească extinderea deșerturilor Gobi și Taklamakan și, în același timp, să contribuie la reducerea emisiilor de carbon prin captarea dioxidului de carbon din atmosferă.
Analiza diferențelor dintre pădurile naturale și cele plantate
Autorii studiului au analizat diferențele dintre pădurile naturale și cele plantate de om pentru a înțelege modul în care diversitatea speciilor, densitatea vegetației și vârsta arborilor influențează reacția ecosistemelor la schimbările climatice și la creșterea nivelului de CO₂. „Pădurile plantate sunt utilizate pe scară largă în strategiile de atenuare a schimbărilor climatice, însă majoritatea modelelor globale ale ecosistemelor nu fac diferența între tipurile de păduri și nu iau în calcul în mod corespunzător efectele legate de vârsta acestora”, a explicat Yuhang Luo, cercetător în ecologia peisajului la Universitatea din Beijing.
Pentru analiză, echipa a utilizat imagini din satelit care au permis monitorizarea indicelui suprafeței foliare și măsurarea densității coronamentului forestier. Aceste date au fost folosite pentru a compara ritmul de dezvoltare al diferitelor tipuri de păduri. Studiul arată că arborii plantați în cadrul programelor de reîmpădurire au o rată de creștere cu aproximativ 66% mai mare decât arborii din pădurile naturale.
Factorii care explică diferența de creștere
Cercetătorii atribuie această diferență mai multor factori. În primul rând, programele de împădurire folosesc frecvent specii cu dezvoltare rapidă, precum eucaliptul sau plopul. În plus, pădurile plantate beneficiază de management activ: vegetația concurentă este îndepărtată, iar puieții sunt fertilizați și întreținuți pentru a le accelera dezvoltarea. Potrivit lui Yuhang Luo, aceste practici explică ritmul superior de creștere observat în primii ani ai pădurilor artificiale.
Avertismentul cercetătorilor: pădurile naturale rămân de neînlocuit
Autorii studiului avertizează însă că această performanță nu înseamnă că pădurile plantate pot înlocui ecosistemele naturale. „Pădurile plantate pot reprezenta un instrument eficient pentru captarea carbonului pe termen scurt, însă acest avantaj este limitat în timp. Pentru stocarea carbonului și pentru reziliența ecosistemelor pe termen lung, pădurile naturale rămân de neînlocuit”, a spus Luo.
Concluzia este susținută și de cercetări anterioare. Un alt studiu dedicat pădurilor din China a arătat că, în primii ani de dezvoltare, pădurile naturale pot acumula mai mult carbon în biomasa aflată deasupra solului decât cele create prin reîmpădurire, chiar dacă acestea din urmă cresc mai rapid.
Implicații pentru viitoarele programe de reîmpădurire
Potrivit cercetătorilor, rezultatele arată că succesul programelor de reîmpădurire depinde nu doar de numărul arborilor plantați, ci și de modul în care acestea sunt planificate și administrate. „Gestionarea utilizării terenurilor este mai complexă decât am crezut. Nu este vorba doar despre plantarea unui număr mai mare de arbori, ci și despre momentul plantării, alegerea speciilor și modul în care acestea sunt gestionate de-a lungul timpului”, a explicat Yuhang Luo. Autorii speră că studiul va contribui la îmbunătățirea viitoarelor programe de reîmpădurire și la dezvoltarea unor strategii mai eficiente pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice.
