Eduardo Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair, condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare pentru lobby împotriva Braziliei
Curtea Supremă a Braziliei l-a condamnat în lipsă pe Eduardo Bolsonaro, deputat federal, pentru că a cerut sancțiuni americane împotriva propriei țări, în încercarea de a-l ajuta pe tatăl său, fostul președinte Jair Bolsonaro.

Eduardo Bolsonaro, deputat federal și fiul fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro, a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare de către Curtea Supremă a Braziliei. Sentința a fost pronunțată în lipsă, el fiind acuzat că a încercat să obțină sprijin din partea Statelor Unite pentru tatăl său și a cerut sancțiuni împotriva Braziliei.
Condamnarea și motivele
Patru judecători ai Curții Supreme au votat în favoarea condamnării, acceptând argumentele procurorilor potrivit cărora Eduardo Bolsonaro a depășit limitele atribuțiilor sale de om politic. Acesta a încercat să influențeze din străinătate situația juridică a tatălui său, fostul președinte Jair Bolsonaro, relatează agenciabrasil.
Eduardo Bolsonaro, în vârstă de 41 de ani, care în prezent locuiește în Statele Unite, este acuzat că a făcut demersuri pe lângă oficiali americani pentru a obține măsuri împotriva Braziliei și a unor reprezentanți ai instituțiilor statului. Scopul era de a pune presiune asupra autorităților care se ocupau de dosarul tatălui său.
Potrivit acuzațiilor, acesta a fost vinovat de „ameninţarea autorităţilor judiciare şi a oficialilor din alte ramuri ale guvernului” după ce a afirmat că va obține sancțiuni americane „dacă procedurile nu se termină” favorabil pentru tatăl său.
Reacția judecătorilor și a lui Eduardo Bolsonaro
În motivarea deciziei, judecătorul Alexandre de Moraes a susținut că acțiunile lui Eduardo Bolsonaro au depășit cadrul unei activități politice obișnuite. „Nu este rolul unui deputat federal brazilian să facă lobby în străinătate împotriva propriei ţări”, a declarat judecătorul.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Eduardo Bolsonaro nu va putea ocupa funcții publice timp de opt ani. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.
De partea cealaltă, Eduardo Bolsonaro a respins acuzațiile și a susținut că procesul are, de fapt, o miză electorală. „Scopul real al acestui proces fără sens este unul singur: să-mi elimine numele din alegeri”, se arată într-o declaraţie a lui Bolsonaro, care intenționa să candideze pentru un loc de supleant în Senat la alegerile programate în octombrie.
Contextul politic
Eduardo Bolsonaro a pierdut și mandatul de deputat pe care îl deținea. În decembrie, camera inferioară a Parlamentului brazilian a decis revocarea sa din funcție din cauza absențelor repetate.
Condamnarea lui vine în timp ce fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, tatăl său, execută o pedeapsă de 27 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru implicarea într-un plan de anulare a rezultatului alegerilor din 2022 și pentru pregătirea unei tentative de preluare a puterii după pierderea scrutinului.
Anul trecut, președintele american Donald Trump a impus taxe vamale ridicate pentru produsele braziliene, argumentând că autoritățile de la Brasilia desfășoară o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva lui Jair Bolsonaro. Acestea au fost ulterior eliminate, după prima întâlnire oficială dintre Donald Trump și președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva.
Relațiile dintre Brazilia și Statele Unite sunt, în continuare, sensibile, pe fondul apropierii dintre familia Bolsonaro și administrația Trump. Înaintea alegerilor, Donald Trump s-a întâlnit cu Flavio Bolsonaro, un alt fiu al fostului președinte și candidat la funcția supremă în stat. Potrivit sondajelor, acesta se află la un nivel similar de susținere cu actualul președinte Luiz Inácio Lula da Silva.