Mapamond

Fost agent CIA dezvăluie tacticile Rusiei: capcane sexuale, sabotaje și asasinate pentru destabilizarea Occidentului

Sean Wisswesser, fost ofițer CIA cu 28 de ani de experiență, explică în noua sa carte metodele agresive ale serviciilor secrete rusești, de la honeytraps la asasinate, având ca scop subminarea încrederii în instituțiile democratice.

Sean Wisswesser, fost ofițer CIA, autor al cărții Tradecraft Tactics and Dirty Tricks
Foto: Adevărul Internațional

Războiul din Ucraina a reprezentat un punct de cotitură în acțiunile tot mai agresive ale serviciilor secrete rusești, care folosesc metode dure pentru a destabiliza Occidentul. De la capcane sexuale (honeytraps) la sabotaje cibernetice și asasinate la comandă, arsenalul Kremlinului este detaliat de Sean Wisswesser, fost ofițer de rang înalt al CIA, cu o carieră de 28 de ani în intelligence.

Capcanele sexuale, o metodă clasică a spionajului rusesc

În cartea sa „Tradecraft Tactics and Dirty Tricks, Russian Intelligence and Putin’s Secret War”, Wisswesser explică mecanismele războiului din umbră al Moscovei. Una dintre cele mai vechi tactici rămâne „capcana sexuală”, prin care țintele sunt compromise prin exploatarea vulnerabilităților personale.

„Rușii numesc aceste operațiuni «acțiuni de compromitere». Poate fi vorba despre sex, jocuri de noroc sau orice altă slăbiciune. Nu contează orientarea sexuală sau naționalitatea victimei – fie că e diplomat britanic sau ofițer american –, vor identifica interesul acelei persoane și îi vor întinde momeala potrivită”, a declarat Wisswesser pentru The Sun.

Un exemplu celebru din Războiul Rece este cazul lui Clayton Lonetree, pușcaș marin american care asigura paza Ambasadei SUA la Moscova în anii 1980. Acesta a fost sedus de o agentă KGB cunoscută sub numele de „Violetta Seina” și a furnizat documente secrete Uniunii Sovietice. „Nu a fost doar o relație sexuală. Ea a exploatat vulnerabilitatea sa emoțională”, subliniază fostul agent CIA.

Asasinatele și pedepsele exemplare, instrumente de intimidare

Pe lângă compromiterea imaginii, Kremlinul recurge frecvent la eliminarea fizică a criticilor și dezertorilor. Cazuri celebre precum otrăvirea cu poloniu a lui Aleksander Litvinenko sau cu noviciok a lui Sergei Skripal în Marea Britanie sunt doar câteva exemple dintr-un șir de „accidente”, căderi de la fereastră sau prăbușiri de avioane – inclusiv cea în care a murit șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.

„Putin ordonă asasinatele dezertorilor pentru a transmite un mesaj de descurajare”, afirmă Wisswesser. El amintește povestea lui Piotr Popov, ofițer GRU despre care se spune că ar fi fost ars de viu în fața colegilor după ce a fost descoperit colaborând cu Occidentul. „Mesajul era simplu: dacă vorbești, vei avea aceeași soartă. Astfel de povești funcționează ca un mecanism de intimidare extrem de eficient.”

Dezertorii ruși, eroi uitați ai Occidentului

Wisswesser vorbește și despre colaborarea cu Serghei Tretiakov, unul dintre cei mai importanți ofițeri ai serviciului de informații externe al Rusiei care au dezertat în Statele Unite. Tretiakov a furnizat timp de trei ani informații valoroase înainte de a fugi în SUA în anul 2000, fiind profund dezamăgit de corupția din Rusia.

„Voia ca soția și fiica lui să aibă o altă viață. Adevărații eroi sunt ofițerii ruși care își asumă riscuri uriașe pentru a ajuta Occidentul”, afirmă fostul agent CIA. Mulți ofițeri talentați devin frustrați de corupția endemică și aleg să riște totul pentru o viață normală în Occident.

Escaladarea pericolului: sabotaje și operațiuni low-cost

Expulzarea masivă a sute de diplomați și spioni ruși din ambasadele europene după invazia Ucrainei a lăsat Moscova fără o rețea profesională solidă. Pentru a compensa, serviciile lui Putin au trecut la un nivel periculos de escaladare, apelând la sabotaje și operațiuni low-cost. Pentru acțiuni de vandalism sau secționarea cablurilor submarine (ca între Finlanda și Estonia), Rusia folosește infractori de drept comun sau tineri recrutați prin aplicații de mesagerie criptată, plătiți în criptomonede. Aceste resurse sunt considerate „consumabile”, dar oferă victorii ieftine și mențin o stare constantă de nesiguranță, fără a declanșa un conflict militar direct cu NATO.

Fostul agent CIA consideră că serviciile secrete ruse încearcă să demonstreze eficiență în fața lui Vladimir Putin, iar adevărata țintă a războiului informațional este subminarea încrederii în instituțiile democratice.