Iranul prezintă acordul cu SUA drept victorie, deși a fost împins spre compromis

Conducerea Iranului încearcă să prezinte memorandumul de înțelegere (MoU) pe care îl negociază cu SUA nu ca pe o retragere, ci ca pe rezultatul rezistenței și al victoriei. Nu este un argument ușor de susținut. Țara tocmai a trecut printr-un război devastator, economia se află sub o presiune extremă, iar o parte din propria bază de susținere a Republicii Islamice a petrecut luni întregi denunțând orice compromis cu Washingtonul.

Există, de asemenea, iranieni, atât în țară, cât și în străinătate, care nu văd criza ca pe un moment propice pentru diplomație, ci ca pe o oportunitate de schimbare a regimului. Acesta este peisajul politic divizat în care Teheranul încearcă acum să promoveze acordul, arată o analiză publicată de BBC.

Oficialii iranieni laudă acordul

Înalții oficiali iranieni au prezentat acordul ca pe o victorie. Mohammad Bagher Qalibaf, președintele parlamentului și figura principală a Iranului în cadrul negocierilor, a declarat că Iranul a făcut „un pas important către victoria finală”. Președintele Masoud Pezeshkian a descris acordul ca fiind unul cu potențial transformator, afirmând că, dacă va fi pus în aplicare pe deplin, acesta ar putea rezolva multe dintre problemele Iranului și ar putea crea „o lume diferită” în Iran și în Orientul Mijlociu.

Rolul lui Qalibaf este semnificativ deoarece el nu este asociat cu tabăra moderată a lui Pezeshkian; sprijinul său public sugerează că acordul beneficiază de susținerea unor părți mai puternice ale sistemului, chiar și în cadrul Gărzii Revoluționare a Republicii Islamice.

Narațiunea oficială contestată intern

Conducerea prezintă, de asemenea, acordul ca pe o victorie deoarece, conform argumentului Teheranului, SUA și Israelul nu au reușit să-și atingă obiectivele principale. Acestea nu au forțat Iranul să se predea, nu au înlăturat Republica Islamică de la putere, nu au pus capăt programului nuclear al Iranului prin acțiuni militare și nu au rupt legăturile Iranului cu Hezbollah. În schimb, Iranul se află încă la masa negocierilor, Libanul fiind inclus în cadrul acordului, iar relaxarea sancțiunilor fiind în discuție.

Însă această narațiune oficială este contestată în interiorul Iranului. Un deputat de linie dură, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate Națională a parlamentului, ar fi descris proiectul de acord ca fiind un document care ar transforma Iranul într-o colonie americană. El i-a acuzat, de asemenea, pe negociatori că au ignorat directiva liderului suprem de a nu redeschide Strâmtoarea Ormuz pentru navigație. Această critică este importantă deoarece nu provine din afara sistemului, ci din interiorul uneia dintre instituțiile menite să supravegheze securitatea națională.

De luni de zile, vocile de linie dură din parlament, din mass-media aliniată statului și de la adunările nocturne pro-guvernamentale susțin că nu se poate avea încredere în SUA, arată BBC. Acestea subliniază faptul că negocierile diplomatice erau încă în curs cu puțin timp înainte de începerea războiului și afirmă că administrația Trump a folosit negocierile ca paravan în timp ce Israelul și SUA pregăteau acțiunea militară. Pentru ei, orice acord cu Washingtonul riscă să pară o politică de conciliere.

Cu toate acestea, unele dintre aceste voci par mai discrete acum. Acest lucru ar putea sugera că decizia de a continua a fost autorizată de la cele mai înalte niveluri ale statului. Aceasta nu înseamnă că există o unitate deplină, ci că, deocamdată, centrul puterii a considerat că prețul respingerii unui acord ar putea fi mai mare decât cel al suportării furiei susținătorilor liniei dure.

Presiunea economică, factor cheie

Presiunea economică ocupă un rol central în această evaluare. Conducerea Iranului ar putea prezenta acordul ca fiind rezultatul unei strategii militare, inclusiv al presiunilor exercitate în zona Strâmtorii Ormuz și al atacurilor asupra intereselor energetice ale SUA și ale regiunii. Însă și situația economică a forțat mâna Teheranului. Războiul, sancțiunile, restricțiile asupra transportului maritim, accesul redus la piețele petroliere și la valută forte, precum și inflația extrem de ridicată au pus sub presiune atât țara, cât și cetățenii iranieni obișnuiți.

Pentru multe familii, întrebarea nu este dacă acordul pare o victorie, ci dacă acesta va duce la scăderea prețurilor și la diminuarea temerii de o nouă rundă de război. Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că Iranul nu va primi bani din impozitele contribuabililor, dar ar putea avea acces la miliarde de dolari dacă își îndeplinește angajamentele și sancțiunile sunt relaxate. Acest lucru permite Teheranului să prezinte acordul ca o cale către investiții și reconstrucție, mai degrabă decât ca o dependență de America.

Riscuri și detalii neclare

Totuși, riscurile sunt evidente. Detaliile memorandumului nu au fost publicate în întregime, iar negocierile sunt preconizate să înceapă vineri în Elveția. Cele mai dificile aspecte – viitorul uraniului îmbogățit al Iranului, nivelul de îmbogățire permis, verificarea, ridicarea sancțiunilor, Strâmtoarea Ormuz și Libanul – rămân de discutat în cadrul negocierilor.