Politologul Sorina Soare: Europa este sub asediu, crizele politice anunță o fază extrem de complicată

O suprapunere periculoasă de crize politice zguduie marile capitale europene. Politologul Sorina Soare descifrează tensiunile și avertizează: Europa e sub asediu.

Harta crizelor: de la București la Londra și Madrid

România trece printr-o gravă criză politică după ce Guvernul Bolojan a fost demis, iar tentativele președintelui Nicușor Dan de a numi un nou guvern au eșuat. Nici în alte părți nu e prea multă liniște. În Marea Britanie, premierul Keir Starmer și-a pierdut postul, iar în Spania prim-ministrul Pedro Sánchez e în corzi, după ce aliații săi au fost condamnați pentru corupție, iar soția sa trebuie să facă față unor acuzații grave. Nici la Paris nu e liniște, pentru că președintele Emmanuel Macron a ajuns la cea mai de jos cotă a popularității, iar extrema dreaptă și extrema stângă conduc în preferințele electoratului. În Germania, cancelarul Friedrich Merz e cel mai detestat politician și are o cotă de popularitate minusculă, în timp ce AfD, formațiune de extremă dreaptă, e prima în preferințele germanilor.

Anxietatea socială și incapacitatea partidelor tradiționale

Politologul Sorina Soare, profesor la Università degli Studi di Firenze, explică într-un interviu pentru „Adevărul” că aceste crize anunță ceva mai profund. „Dacă ne uităm pe termen scurt, suntem cu siguranță în timpuri de nesiguranță, de uncertainty. Contextul general nu este neapărat uniform, ci este unul destul de nuanțat și, mai ales, caracterizat de o capacitate de schimbare foarte rapidă”, spune ea.

„Dincolo de specificul fiecărui stat, ceea ce alegătorii ne spun în acest moment prin comportamentul lor electoral este că există o tensiune și o formă de anxietate socială foarte importantă. Marea problemă este că partidele tradiționale nu mai reușesc să calmeze această anxietate și nu mai sunt capabile să ofere scenarii viitoare care să fie simultan credibile și pozitive.”

Presiunea apărării și costurile sociale

O mare dificultate generală care va pune presiune pe toate aceste țări, inclusiv pe Marea Britanie, este necesitatea de a găsi o soluție din punctul de vedere al apărării continentului. O eventuală retragere masivă a trupelor și infrastructurii americane din Europa va forța guvernele să crească cheltuielile din bugetele naționale. Aceste costuri, cumulate cu ajutoarele europene, vor fi greu de susținut fără a opera tăieri masive tocmai din sectoarele care sunt deja sub stres: partea socială, învățământul și tot ceea ce ține de viața de zi cu zi a cetățenilor. „Când pui împreună instabilitatea politică, criza economică legată de costurile energiei și această dimensiune internațională, devine evident că ne aflăm într-o fază extrem de complicată”, adaugă Soare.

Lecții din Olanda și Ungaria

Privind spre alte modele din proximitate, Soare subliniază că Olanda și Ungaria oferă lecții despre volatilitatea electoratului și rezistența guvernelor. În Olanda, Geert Wilders nu a performat așa cum se aștepta după succesul inițial; fiind într-o coaliție, politicile dure legate de migrație nu au putut fi implementate până la capăt, iar în alegerile anticipate care au urmat, Partidul Progresist a reușit să câștige. „Acest partid progresist olandez a câștigat tocmai pentru că a aplicat principiul de responsiveness: a ascultat inputul alegătorilor și a preluat în propria agendă nevoia de a reforma politicile de migrație, deși Olanda este istoric una dintre cele mai primitoare țări.”

Ungaria ne învață o lecție complementară, concentrată pe dimensiunea economică, ce rămâne baza comportamentului electoral. Viktor Orbán a reușit să monopolizeze puterea atâta timp cât a putut garanta o anumită bunăstare economică. În momentul în care criza internațională și blocarea resurselor europene i-au slăbit capitalul din care putea distribui recompense rețelelor sale, s-a putut ridica o figură precum Péter Magyar. Interesant este că Magyar nu a apărut ca o alternativă de stânga, diametral opusă, ci ca un candidat provenit chiar din universul politic al lui Orbán, fiind astfel mult mai puțin de temut pentru baza tradițională de alegători a Fidesz.

Stânga europeană: barieră viabilă?

În acest context, întrebarea dacă stânga europeană mai poate reprezenta o barieră viabilă în fața unei drepte radicale rămâne deschisă. Se vorbește des despre modelul social-democrat din Danemarca, dar și despre guvernul lui Pedro Sánchez din Spania. Soare nu oferă un răspuns tranșant, dar subliniază complexitatea situației și nevoia de adaptare a partidelor tradiționale la noile realități.