SUA și Iran se atacă reciproc în Golf: lovituri americane în Iran și represalii iraniene asupra bazelor americane
Forțele americane au lansat lovituri împotriva unor ținte militare iraniene, iar Iranul a ripostat atacând baze americane în Kuweit și Bahrein, inclusiv sediul Flotei a 5-a.

Forțele americane au desfășurat noi lovituri defensive împotriva mai multor ținte din Iran, la ordinul comandantului suprem, a anunțat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), citat de Agerpres. Loviturile au vizat instalații de supraveghere militară, sisteme de comunicații și baze de apărare antiaeriană iraniene de pe întreg teritoriul țării.
Represalii iraniene
Ca răspuns, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran a anunțat joi că a atacat baze americane din Kuweit și Bahrein. Potrivit IRGC, în două valuri de operațiuni, 18 ținte importante aparținând armatei americane au fost lovite la bazele Ali al-Salem și Ahmad al-Jaber din Kuweit și la baza aeriană Sheikh Isa din Bahrein, conform agenției de presă iraniene IRNA.
Atac asupra Flotei a 5-a americane
Presa oficială iraniană afirmă că Iranul a atacat cartierul general al Flotei a 5-a a Statelor Unite din Bahrein, ca ripostă la noile atacuri americane. Atacurile au fost desfășurate cu ajutorul dronelor și au vizat antene de comunicații, precum și radare ale sistemului antirachetă Patriot, au indicat agențiile Fars și Mehr. În același timp, sirenele au răsunat în Bahrein, a anunțat Ministerul de Interne de la Manama pe X.