Teama de inflație a forțat administrația Trump să accepte un acord cu Iranul. Mizele încetării focului în Golful Persic

Decizia privind rata dobânzii de referință pe care Banca Angliei o va anunța săptămâna aceasta pare acum mai ușor de anticipat. Pentru membrii Comitetului de Politică Monetară care încă luau în calcul votul pentru o majorare, vestea de la sfârșitul săptămânii privind încetarea focului în Golful Persic, care permite reluarea traficului petrolier prin Strâmtoarea Ormuz, oferă parțial un răspuns la îngrijorările existente.

Reacția piețelor de profil nu s-a lăsat așteptată: prețul petrolului a scăzut, temperând perspectivele inflaționiste și reducând, în consecință, așteptările privind creșterea dobânzilor. Situația este similară și pentru Rezerva Federală a SUA (Fed), al cărei comitet de politică monetară se întrunește, de asemenea, în această săptămână.

Impactul economic al acordului

Evoluția contrazice estimările unor analiști care considerau că Washingtonul s-a blocat într-un conflict fără ieșire, cu potențiale consecințe catastrofale pentru economia mondială. Piețele financiare au manifestat o relativă stabilitate, o atitudine care, cel puțin pentru moment, pare confirmată de fapte.

Totuși, termenul „pentru moment” rămâne esențial. Deși încetarea focului pare stabilă, înțelegerea actuală reprezintă doar un memorandum de înțelegere, a cărui viabilitate depinde de menținerea stabilității între Israel și gruparea Hezbollah, în timp ce multe dintre detaliile tehnice rămân necunoscute.

Adaptarea economiei globale

De la începutul crizei, traderii din piața petrolului au mizat pe probabilitatea unui deznodământ diplomatic, motiv pentru care prețurile au rămas relativ temperate, în ciuda perturbărilor majore cauzate de închiderea strâmtorii.

Deși evaluările istorice indicau că aproximativ 20% din consumul mondial de petrol brut și produse petroliere tranzita Strâmtoarea Ormuz, datele actuale arată o realitate diferită. Marile economii au compensat absența acestor fluxuri prin apelarea la rezervele strategice.

În plus, economia globală a demonstrat o capacitate rapidă de adaptare. Livrările prin conducte alternative au fost suplimentate semnificativ, alți producători mondiali au intervenit pentru a acoperi parțial deficitul de ofertă.

Beijingul și-a redus substanțial importurile de petrol, atenuând pierderea celor aproximativ 15 milioane de barili pe zi proveniți din Golf, parțial prin reorientarea către resurse interne de cărbune pentru energie și producția de fertilizatori.

Presiunile inflaționiste și decizia Casei Albe

Deși prețurile mai ridicate au dus la o reducere a cererii, consecințele macroeconomice generale au fost relativ limitate, noul șoc petrolier având un impact mai redus decât cel anticipat. Cu toate acestea, semnele că prețurile mari la carburanți alimentau o inflație generalizată au determinat Casa Albă să caute de urgență un compromis, chiar dacă obiectivele militare inițiale nu au fost pe deplin atinse, scrie The Telegraph.

La nivel politic, regimul de la Teheran își menține poziția. Spre deosebire de perioada anterioară crizei, când tranzitul prin strâmtoare era liber, regimul viitor prevede că Iranul și Omanul vor percepe taxe estimate la 20.000 de dolari pentru fiecare cargou comercial. Istoricul politicii externe a SUA include și alte decizii strategice contestate care nu au afectat pe termen lung hegemonia americană, iar actualul dosar nu pare să modifice încrederea piețelor în activele americane, unde sectorul tehnologiei și al inteligenței artificiale continuă să domine.

Reconfigurarea piețelor financiare

O analiză mai tehnică a prețurilor activelor indică o reconfigurare a relației dintre obligațiunile guvernamentale și acțiuni. Piețele de obligațiuni suverane au înregistrat contracții majore după pandemie, determinând reapariția fenomenului cunoscut sub numele de ecartul inversat al randamentului.

Această situație, în care randamentul obligațiunilor de stat pe termen lung depășește randamentul dividendelor și câștigurilor din acțiuni, a reprezentat normalitatea economică în o mare parte din perioada postbelică. Ulterior, globalizarea, criza financiară și relaxarea cantitativă au permis guvernelor să se împrumute la costuri minime. Oprirea tipăririi de bani de către băncile centrale a marcat revenirea la vechiul model economic.

În mod tradițional, obligațiunile sunt privite ca active cu risc scăzut, în timp ce acțiunile implică riscuri mai mari, necesitând randamente superioare. Această regulă este valabilă însă doar într-un context cu inflație redusă. În perioadele inflaționiste, obligațiunile devin vulnerabile la pierderea valorii reale, în timp ce acțiunile oferă o protecție superioară, profiturile companiilor tinzând să țină pasul cu evoluția prețurilor.

Această teorie, promovată în anii '50 de managerul de fonduri George Ross Goobey în Marea Britanie, a fundamentat așa-numitul „cult al acțiunilor”. Reapariția ecartului inversat poate fi interpretată în două moduri:

• Prețurile actuale ridicate ale acțiunilor ar putea indica o bulă de proporții, având în vedere concentrarea valorii într-un număr restrâns de companii din tehnologie.
• Economia mondială intră într-o perioadă în care acțiunile oferă o protecție mai bună împotriva inflației decât obligațiunile.