Vedete

Copil de 2 ani găsit decedat în Galați, cu semne de malnutriție. Mama și ceilalți copii, internați

Un copil de doi ani a fost găsit fără suflare într-un apartament din Galați, iar anchetatorii au descoperit semne clare de malnutriție. Mama și ceilalți doi copii au fost transportați la spital.

Copil de 2 ani găsit decedat în Galați
Foto: Cancan

O intervenție a polițiștilor și a echipajelor medicale într-un apartament din Galați s-a transformat într-un caz dramatic, după ce un copil de doi ani a fost găsit fără suflare în locuința în care trăia alături de mama sa și de cei doi frați. Primele date ale anchetei indică faptul că micuțul prezenta semne clare de malnutriție.

Alarma dată de tatăl plecat în străinătate

Alarma a fost declanșată de tatăl copiilor, plecat la muncă în străinătate, care nu a mai reușit să ia legătura cu soția sa. În urma apelului, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată și au intrat cu forța în apartament.

În interior, agenții au descoperit trupul neînsuflețit al unuia dintre gemenii de doi ani, în timp ce mama și ceilalți doi copii se aflau în locuință.

Declarațiile autorităților

Oana Munteanu Hahui, purtător de cuvânt al IPJ Galați, a declarat: „În interiorul imobilului a fost identificat un minor de doi ani decedat. De asemenea, în locuință se aflau și mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de doi și cinci ani.”

Potrivit unor surse apropiate anchetei, decesul s-ar fi produs cu mai bine de 24 de ore înainte de sosirea autorităților. Examinările preliminare nu au evidențiat urme de violență, însă au confirmat o stare severă de subnutriție. În momentul intervenției, femeia ar fi avut un cuțit în mână, iar polițiștii au luat în calcul posibilitatea unui gest extrem. Ceilalți doi copii prezentau, la rândul lor, semne de malnutriție și o stare generală deteriorată.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri de urgență și i-au transportat pe cei trei la spital pentru investigații suplimentare.

Locotenent-colonel Cătălin Sion, ISU Galați, a precizat: „Persoanele celelalte aveau stare medicală alterată.”

Medicul SMURD Cătălin Țimpău a completat: „Încă doi copii de doi ani și patru ani, conștienți. Și mama, care este afectată, are o tulburare depresivă.”

Vecinii și contextul familial

Vecinii spun că familia se mutase recent în imobil și era puțin cunoscută. Mama era văzută rar, iar tatăl lucra în străinătate. „Stau cu chirie acolo, s-au perindat mult mai mulți.” „Era doar o mămică cu cei trei copii. Am înțeles că el muncea în afara țării și trimitea bani. Într-adevăr, am văzut-o cam pierdută.”

Intervenția DGASPC și ancheta penală

Autoritățile au confirmat că minorii nu figurau în evidențele DGASPC și nu aveau certificat de handicap. Reprezentanții Direcției au anunțat că vor prelua în regim de urgență cei doi copii rămași în viață, imediat ce starea lor de sănătate va permite externarea. „Ne pregătim pentru preluarea copiilor în regim de urgență, în momentul în care starea lor de sănătate va fi stabilă și vor putea fi externați.”

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia. Una dintre ipotezele analizate este că malnutriția severă ar fi avut un rol decisiv în moartea copilului, iar șocul emoțional provocat de această situație ar fi afectat grav starea psihică a mamei.