Doctor Cezar: Slăbitul nu ar trebui să fie principalul motiv pentru care facem sport
Medicul Cezar explică de ce sportul trebuie privit ca o investiție în sănătate, nu doar ca metodă de slăbire. Beneficiile includ sănătatea mentală, cardiovasculară și prevenirea bolilor.

Pentru mulți oameni, sportul este asociat aproape exclusiv cu pierderea kilogramelor în plus. Medicul Cezar atrage însă atenția că această abordare este greșită și că mișcarea ar trebui privită înainte de toate ca o investiție în sănătate. Potrivit acestuia, beneficiile sportului depășesc cu mult aspectul fizic și influențează direct starea mentală, sănătatea cardiovasculară și prevenirea unor boli grave.
Sportul, cel mai bun tratament
Doctor Cezar spune că, de-a lungul experienței sale, a ajuns la concluzia că unul dintre cele mai puternice instrumente pentru menținerea sănătății este mișcarea. În opinia sa, sportul nu ajută doar corpul, ci poate avea efecte importante asupra întregului organism, de la sănătatea psihică până la prevenirea unor afecțiuni cronice.
„Mi-am dat seama care este unul dintre cele mai eficiente tratamente și tratamentul pe care eu l-am descoperit este sala de sport. În momentul în care mi-am dat seama că sportul, mișcarea, este cel mai bun tratament pentru absolut orice, pentru atacuri de panică, pentru anxietate, pentru probleme cardiovasculare, pentru hipertensiune, pentru cancer, pentru sindrom metabolic, pentru diabet”, explică medicul.
Pericolul stilului de viață sedentar
Medicul atrage atenția asupra stilului de viață sedentar, tot mai prezent în societatea modernă. Orele petrecute pe scaun, stresul și lipsa activității fizice au consecințe directe asupra sănătății. Doctor Cezar explică faptul că numeroase probleme metabolice sunt favorizate de faptul că organismul nu mai este folosit la adevăratul său potențial. „Diabetul apare din cauza rezistenței la insulină, din cauză că 70-80% din corp nu e folosit”, spune el.
Motivația greșită duce la abandon
Una dintre cele mai răspândite idei greșite este aceea că sportul trebuie făcut doar atunci când vrem să slăbim. Doctor Cezar spune că această mentalitate îi determină pe mulți să abandoneze rapid mișcarea. El povestește că a fost întrebat de multe ori de ce merge la sală, deși nu avea probleme cu greutatea. „Eu făceam sport și mă întrebau: «Cezar, tu de ce faci sport? Că nu ești gras». Păi, dar nu faci sport ca să slăbești, că nu te-a pedepsit nimeni.”
În viziunea medicului, mișcarea ar trebui să fie un act de grijă față de propriul corp, nu o obligație impusă de nemulțumirea față de aspectul fizic. Doctor Cezar consideră că multe persoane pornesc la drum cu un obiectiv greșit. Atunci când singura motivație este cântarul sau dorința de a încăpea într-o anumită mărime la haine, șansele de abandon cresc considerabil.
„Sportul, mișcarea are multe alte beneficii și nu ar trebui să faci sport ca să slăbești. Asta, că-ți recalculezi organismul și ajungi la o greutate ideală, e o consecință benefică de dorit, dar nu ăsta trebuie să fie primul lucru pentru care te apuci de mișcare”, subliniază medicul.
Sănătatea și starea de bine, prioritare
În centrul mesajului transmis de Doctor Cezar se află ideea că sănătatea și starea de bine trebuie să primeze în fața aspectului exterior. Potrivit acestuia, atunci când oamenii se concentrează pe energie, somn, claritate mentală și echilibru interior, rezultatele devin mai durabile. „În primul rând contează cum te simți și dacă te simți bine pe interior, vei arăta asta și la exterior.”
În schimb, atunci când motivația este exclusiv estetică, rezultatele sunt de cele mai multe ori temporare. „Dacă te iei numai după cum arăți sau cum să încapi în rochie sau în blugi sau în haine, acest demers este soldat de cele mai multe ori eșecului. De-aia nu funcționează, de-aia oamenii se lasă. Pentru că nu au obiectivul stabilit corect”, concluzionează medicul.
Un mesaj simplu: mai multă mișcare, mai multă sănătate
Concluzia medicului este una cât se poate de clară: mișcarea nu ar trebui privită ca un instrument de slăbit, ci ca un obicei esențial pentru sănătatea fizică și psihică. Așa cum spune și vechiul principiu pe care îl amintește Doctor Cezar, „Mens sana in corpore sano” rămâne una dintre cele mai actuale lecții pentru omul modern, într-o perioadă în care sedentarismul afectează tot mai multe persoane.