Fotbal

Fostul sponsor al lui Dinamo, Cătălin Mișu, îl atacă dur pe Andrei Nicolescu: „Dacă orgoliul ar aduce puncte, Dinamo ar fi campioană”

Cătălin Mișu, fost sponsor al lui Dinamo, confirmă că l-a propus pe Zeljko Kopic și îl critică pe Andrei Nicolescu pentru orgoliu. Cristi Borcea spune că echipa nu va prinde play-off-ul.

Andrei Nicolescu și Cătălin Mișu în dispută la Dinamo
Foto: Fanatik

În ciuda faptului că Dinamo s-a mișcat rapid după plecarea antrenorului croat Zeljko Kopic și l-a instalat pe portughezul Nuno Campos, tensiunile nu s-au calmat. Un fost sponsor, Cătălin Mișu, l-a criticat vehement pe președintele Andrei Nicolescu, acuzându-l de orgoliu excesiv.

Cătălin Mișu confirmă că l-a propus pe Kopic

În urmă cu câteva zile, Andrei Nicolescu s-a contrat dur în direct cu jurnalistul Decebal Rădulescu, negând că Zeljko Kopic ar fi fost propus de un fost sponsor în decembrie 2023. Acum, Cătălin Mișu confirmă varianta jurnalistului, precizând că el a fost cel care l-a propus pe Kopic după despărțirea de Ovidiu Burcă.

„I-aș aduce aminte lui Andrei Nicolescu că tot la dumneavoastră, în urmă cu câteva luni, a menționat că a avut trei surse la aducerea lui Kopic, printre care și un sponsor. Acela eram eu. Kopic era al doilea antrenor pe lista mea. Am afaceri în Croația și mi s-au propus trei nume. Kopic a fost a doua variantă, pe care i-am oferit-o lui Andrei Nicolescu”, a declarat Mișu la Digi Sport Special.

Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu

Pe lângă clarificarea situației, fostul sponsor a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Nicolescu, pe care l-a descris ca fiind un tip orgolios. „Andrei Nicolescu m-a menționat ca parțial sponsor. Codul deontologic îi permite să fie atât de penibil? E prima oară când văd un avocat că se ceartă cu probele evidente din extrasul de cont. Dacă orgoliul dânsului ar aduce puncte, clubul Dinamo ar fi campioană”, a spus Mișu.

Critici și din partea lui Cristi Borcea

După despărțirea de Kopic, Dinamo l-a adus pe Nuno Campos din Ungaria, având ca obiectiv clasarea pe locurile 1-3. Însă, fostul acționar Cristi Borcea este sceptic. „Nu mai este nici Florentin Petre, care știa ce înseamnă spiritul lui Dinamo. Eu spun că Dinamo nu prinde play-off-ul anul acesta. 1-3 fără cașcaval nu există. Kopic a obținut maximum din ce putea face la Dinamo”, a afirmat Borcea.

Borcea a mai criticat conducerea pentru lipsa de interes față de legendele clubului și a avertizat că suporterii vor taxa dur echipa dacă nu va atinge obiectivele.