Gonzalo Garcia, pe urmele lui Nico Paz: pleacă de la Real Madrid la Como
Atacantul de 22 de ani, crescut la academia Real Madrid, este aproape de un transfer la Como, unde ar urma să fie antrenat de Cesc Fabregas, similar cu mutarea lui Nico Paz.

Gonzalo Garcia (22 de ani), atacant crescut în academia Real Madrid, este pe picior de plecare de la clubul spaniol. Promovat la începutul sezonului la prima echipă, tânărul fotbalist nu a reușit să devină titular în fața starurilor Kylian Mbappe și Vinicius, iar pentru a progresa, un transfer este cea mai bună soluție.
Como, pregătită să-l transfere pe Gonzalo Garcia
Potrivit publicației italiene Gazzetta dello Sport, echipa Como, antrenată de Cesc Fabregas, lucrează intens la transferul atacantului. Jurnaliștii italieni susțin că mutarea s-ar putea realiza exact ca în cazul lui Nico Paz: Gonzalo ar urma să fie transferat definitiv de Como, iar Real Madrid ar păstra o clauză prin care l-ar putea readuce în schimbul unei sume mai mari. Șansele ca Gonzalo să joace pentru Como din sezonul următor sunt foarte mari, iar Real Madrid este de acord cu această ofertă.
Federico Valverde, posibil plecat la Manchester City
În altă ordine de idei, mijlocașul Federico Valverde (27 de ani) ar putea părăsi și el Real Madrid. Potrivit presei internaționale, Manchester City este gata să facă o ofertă de 90 de milioane de euro pentru fotbalistul uruguayan, considerat un posibil jucător-cheie la mijlocul terenului, mai ales după plecarea anunțată a lui Bernardo Silva. Rămâne de văzut dacă Real Madrid va accepta această sumă sau va solicita mai mulți bani.