Fotbal

Haaland, reacție la show-ul lui Messi la Cupa Mondială: „Un nebun”

Erling Haaland l-a lăudat pe Leo Messi după hat-trick-ul argentinianului cu Algeria, în timp ce el însuși a marcat o dublă pentru Norvegia în victoria cu Irak.

Erling Haaland reacționează la performanța lui Leo Messi la Cupa Mondială
Foto: DigiSport

Leo Messi (38 de ani) a făcut spectacol la debutul Argentinei la Cupa Mondială, marcând un hat-trick în victoria cu 3-0 împotriva Algeriei. Argentinianul a înscris în minutele 17, 60 și 76, decisiv de unul singur disputa.

De cealaltă parte, Erling Haaland a ieșit și el la rampă în primul meci al Norvegiei de la Cupa Mondială. Nordicii s-au impus cu 4-1 în fața Irakului, iar atacantul celor de la Manchester City a semnat o dublă, în minutele 29 și 43. Celelalte goluri ale norvegienilor au fost marcate de Ostigard (min. 76) și Thorstvedt (90+7), din recentrarea aceluiași Haaland. Pentru irakieni a punctat Hussein în minutul 39.

Reacția lui Haaland la adresa lui Messi

Imediat după meci, Erling Haaland a ținut să reacționeze la adresa lui Leo Messi. Prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, starul Norvegiei și-a făcut un selfie și a transmis un mesaj scurt, în care l-a numit pe Messi „un nebun”.

Totodată, Haaland a transmis un mesaj și după meciul cu Irak: „Sunt incredibil de mândru să particip la Cupa Mondială și să ajut Norvegia să câștige primul meci în 28 de ani”.

Recorduri și statistici

Prin reușitele contra Irakului, Haaland a ajuns la 57 de goluri în 51 de prezențe la naționala Norvegiei. Cota sa de piață este de 200 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

Leo Messi, la rândul său, a ajuns la 16 goluri marcate la cele șase ediții de Cupă Mondială la care a participat, egalând recordul deținut de germanul Miroslav Klose.

Declarațiile lui Messi

La finalul jocului, Leo Messi, prezent la conferința de presă, a vorbit despre victoria obținută și a dezvăluit că în ultima perioadă a trecut prin momente dificile: „Îmi place foarte mult să joc fotbal; este pasiunea mea încă de când eram mic. Când sunt în formă bună, dau tot ce am pe teren. Am plâns după primul gol, da… dar a fost ceva care nu avea absolut nicio legătură cu fotbalul. Am trecut prin momente dificile, dar le sunt recunoscător întregii delegații și coechipierilor mei, pentru că mi-au fost mereu alături și mi-au dat multă putere”, a spus Messi, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

Clasamentul grupei

În celălalt meci al grupei I, Franța a trecut cu 3-1 de Senegal, astfel că Norvegia se află acum în fotoliul de lider, datorită golaverajului superior.