Fotbal

Jovo Lukic, transfer șocant după Cupa Mondială: peste 2 milioane de euro

Atacantul bosniac al lui U Cluj, golgheterul SuperLigii, este dorit de cluburi din Arabia Saudită și Beșiktaș.

Jovo Lukic, atacantul lui U Cluj, în timpul unui meci
Foto: DigiSport

Jovo Lukic (27 de ani), atacantul lui U Cluj, se pregătește de un transfer important după Cupa Mondială 2026. Presa din Bosnia și Herțegovina anunță că există nu mai puțin de patru oferte pentru jucător, iar suma de transfer ar urma să depășească două milioane de euro.

Golgheterul SuperLigii, în centrul atenției

Lukic a avut un sezon 2025/2026 excepțional, reușind 18 goluri în campionat, ceea ce i-a adus titlul de golgheter și premiul de cel mai bun fotbalist al sezonului în SuperLiga. Evoluțiile sale l-au propulsat și în lotul Bosniei pentru Cupa Mondială 2026, unde naționala sa va juca în grupa B alături de Canada, Elveția și Qatar.

Președintele lui U Cluj, Radu Constantea, a confirmat că au fost refuzate deja oferte pentru Lukic, inclusiv una de două milioane de euro. Cu toate acestea, se așteaptă ca transferul să se realizeze pentru o sumă mai mare, cel mai probabil în Arabia Saudită, deși Beșiktaș este și el interesat.

Cariera lui Lukic

Lukic și-a început cariera la NK Zvijezda, apoi a evoluat la Sloga Doboj, FK Krupa și Borac Banja Luka, toate în Bosnia. În 2024, a ajuns la Universitatea Craiova, dar nu a impresionat, iar un an mai târziu, U Cluj l-a luat gratis. În tricoul ardelenilor, a explodat, marcând 20 de goluri și oferind 3 assist-uri în 39 de meciuri în toate competițiile.

La Cupa Mondială, Lukic va concura pentru un loc în atac cu Demirovic, Tabakovic, Bazdar și Dzeko, sub comanda selecționerului Sergej Barbarez.