Jurgen Klopp, gata să preia naționala Germaniei după eliminarea de la CM 2026
Germania a fost eliminată de Paraguay în 16-imile Cupei Mondiale 2026, iar Julian Nagelsmann ar putea fi demis. Potrivit presei internaționale, Jurgen Klopp a acceptat să devină noul selecționer.

Germania a fost eliminată prematur de la Cupa Mondială 2026, în 16-imile de finală, după ce a pierdut la loviturile de departajare în fața Paraguayului, scor 1-1 (3-4 d.l.d.). Julio Enciso a deschis scorul pentru Paraguay în minutul 42, iar Kai Havertz a egalat în minutul 54. După prelungiri, scorul a rămas neschimbat, iar la penalty-uri, Kimmich, Musiala și Amiri au marcat pentru nemți, în timp ce Havertz, Woltemade și Tah au ratat. De partea paraguayană, Mauricio, Gomez, Galarza și Canale au înscris, iar Sanabria și Balbuena au ratat.
Julian Nagelsmann, pe cale să fie demis
Selecționerul Julian Nagelsmann a declarat că nu va demisiona, afirmând că nu este genul de om care „fuge”. Cu toate acestea, presa internațională scrie că antrenorul de 38 de ani este deja istorie la națională, iar Federația Germană de Fotbal (DFB) l-a identificat pe succesorul său: Jurgen Klopp. Nagelsmann mai are contract cu DFB până în 2028, dar eliminarea timpurie de la Mondialul din 2026 pare să fi grăbit decizia.
Jurgen Klopp spune „DA”
Potrivit publicației The Telegraph, Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, este gata să revină pe bancă după o pauză de doi ani și a acceptat să preia naționala Germaniei, dacă Nagelsmann va fi demis. Klopp, în vârstă de 59 de ani, este favorit să devină noul selecționer, iar anunțul oficial ar putea fi făcut în scurt timp.
Performanțele lui Nagelsmann la națională
Julian Nagelsmann a preluat naționala Germaniei în septembrie 2023. În 37 de meciuri sub comanda sa, Germania a avut o medie de 2,03 puncte pe meci. Cu toate acestea, eșecul de la Cupa Mondială 2026 a dus la presiuni mari asupra sa, iar presa internațională consideră că demiterea este doar o chestiune de timp.