Kaan Ayhan a marcat al doilea cel mai târziu gol din istoria Cupei Mondiale, în Turcia - SUA 3-2
Turcia a învins SUA cu 3-2 în ultima etapă a grupelor Cupei Mondiale, iar golul lui Kaan Ayhan din minutul 90+8 a intrat în istorie ca a doua cea mai târzie reușită la un turneu final.

Eliminată deja de la Cupa Mondială, Turcia a reușit să învingă SUA cu scorul de 3-2 în etapa a treia a grupelor, într-un meci care a consemnat un record istoric.
Golul victoriei, scris în istorie
Arda Guler (minutul 10), Bariș Yilmaz (minutul 31) și Kaan Ayhan (minutul 90+8) au marcat pentru turci, în timp ce pentru americani au înscris Trusty (minutul 3) și Berhalter (minutul 49).
Kaan Ayhan a intrat în istoria Campionatului Mondial, conform datelor OPTA. Reușita sa din minutul 97:50 a devenit a doua cea mai târzie înscrisă la un turneu final. Recordul este deținut de iranianul Roozbeh Cheshmi, care la Mondialul din 2022 a marcat în minutul 97:56 în meciul cu Țara Galilor.
Arda Guler: Criticile sunt justificate
Arda Guler a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei de către FIFA. Jucătorul lui Real Madrid a recunoscut că moralul echipei nu este cel mai bun și că toate criticile primite din partea fanilor sunt îndreptățite.
„Ai spus că moralul meu era scăzut înainte de meci. Toate criticile la adresa mea sunt justificate. Vreau să subliniez acest lucru mai întâi. Au dreptate în tot ce ne-au spus. Nu am putut juca bine. Nu putem face o dramă”, a declarat Arda Guler.