Fotbal

Leo Messi, ironizat de colegi: „Nu știe ce recorduri doboară. I le spunem noi”

Lionel Messi a marcat un hat-trick în victoria Argentinei cu Algeria (3-0) și a devenit primul jucător care participă la șase Cupe Mondiale. Rodrigo De Paul a dezvăluit că starul nu este interesat de recorduri.

Leo Messi sărbătorind un gol pentru Argentina
Foto: DigiSport

Lionel Messi (38 de ani) a scris istorie în partida cu Algeria, scor 3-0, după ce a marcat un hat-trick și a devenit primul jucător care participă la șase Cupe Mondiale în carieră. De asemenea, l-a egalat pe golgheterul all-time al Cupei Mondiale, Miroslav Klose (48 de ani), care are 16 goluri înscrise pentru naționala Germaniei.

De Paul: „Messi nu știe recordurile”

Imediat după debutul la Cupa Mondială 2026, Leo Messi a intrat în istorie prin doborârea unor noi recorduri. După meciul cu Algeria, starul celor de la Inter Miami a fost lăudat de toată lumea, iar Rodrigo De Paul a oferit cea mai bună declarație.

„Îți jur că nu-l interesează deloc (n.r. recordurile). Uneori, când stă în cameră și bea ceai, îi spunem: «Uite, ai grijă, mai ai nevoie de unul sau două goluri ca să dobori acel record...». Dar îți jur că nici măcar nu știe de astfel de lucruri. Cum de este posibil, nici eu nu știu, dar cu adevărat Messi nu ia în seamă astfel de chestii nici măcar puțin”, a spus Rodrigo De Paul.

Petkovic: „Clasa este permanentă”

La finalul meciului dintre Argentina și Algeria, selecționerul Vladimir Petkovic a vorbit în mod special despre Leo Messi, care a rezolvat duelul de unul singur. Antrenorul a ținut să-l laude pe starul celor de la Inter Miami, însă și să le atragă atenția elevilor săi, care au comis anumite greșeli decisive.

„Clasa este permanentă, pentru că nu vorbim despre orice jucător, ci despre un fotbalist care a câștigat Balonul de Aur de șapte sau opt ori în carieră. Din păcate, i-am oferit și noi oportunitatea de a marca la primul și al doilea gol, făcându-i misiunea mai ușoară. Însă Messi, prin claritatea sa în gândire în momentele decisive ale jocului, poate face astfel de lucruri mult mai ușor. Are privilegiul de a beneficia de sprijinul întregii echipe a Argentinei, iar de ani de zile, chiar de decenii, realizează lucruri incredibile. Argentina a avut astăzi 10 șuturi, iar 7 dintre ele au fost ale lui Messi”, a declarat Petkovic.

„Nu este stilul meu să dau vina pe un jucător sau pe altul, însă cred că am făcut prea multe greșeli și le-am permis jucătorilor Argentinei să tragă liber la poartă. Ne putem reproșa aceste lucruri, dar trebuie să muncim și să învățăm din ele. Nu trebuie să fim prea afectați de cele trei goluri primite, ci să rămânem echilibrați. Trebuie să mutăm mingea mai rapid și să avem încredere în noi pentru următoarele meciuri, chiar dacă vom întâlni adversari diferiți și vor exista alte așteptări, pentru că știm că putem face acest lucru”, a adăugat selecționerul.

Comparația cu Ronaldo

Ca o comparație, de-a lungul timpului, despre Cristiano Ronaldo s-a scris că mai activează în fotbal doar pentru a atinge anumite borne. Starul Portugaliei este prezent și el la Cupa Mondială 2026, astfel că rămâne de văzut cum se va încheia această competiție atât pentru el, cât și pentru Leo Messi.