Lionel Messi a plâns după golul marcat în Argentina – Algeria 3-0: „Am trecut prin zile grele”
Lionel Messi a marcat un hattrick la meciul 200 pentru Argentina, în victoria cu 3-0 împotriva Algeriei la Cupa Mondială 2026. După meci, el a explicat că lacrimile au fost cauzate de probleme personale, nu de fotbal.

Argentina a învins Algeria cu 3-0 în grupa J a Cupei Mondiale 2026, desfășurată în Statele Unite. Toate golurile au fost marcate de Lionel Messi, care a reușit un hattrick la meciul cu numărul 200 pentru naționala Argentinei.
După meci, Messi a dezvăluit că a plâns după primul gol, din motive care nu au legătură cu fotbalul. „Am plâns după primul gol, da… A fost ceva complet independent de fotbal. Am trecut prin niște zile grele, dar sunt recunoscător întregii delegații și coechipierilor mei pentru că au fost mereu alături de mine, dându-mi multă putere să trec peste!”, a declarat el.
Messi, cel mai bătrân autor al unui hattrick la Cupa Mondială
La 39 de ani, Messi a devenit cel mai în vârstă jucător care marchează un hattrick într-un meci de Cupă Mondială. El participă la al șaselea turneu final și a subliniat că se simte în formă bună. „Îmi place să joc fotbal, este pasiunea mea de când eram mic. Și când sunt în formă bună, dau tot ce am pe teren. Aceasta este a șasea mea Cupă Mondială și încă simt că sunt în formă bună”, a spus argentinianul.
Messi a evidențiat importanța victoriei în primul meci: „Este important să începem turneul cu o victorie, deoarece asta nu este niciodată ușor într-o Cupă Mondială. Ne-am chinuit în prima repriză, dar din fericire am depășit asta, iar în a doua repriză am creat o diferență crucială.”
Mulțumiri fanilor și comparație cu Rafa Nadal
Starul argentinian a mulțumit suporterilor care au umplut stadionul, estimând că au fost peste 80.000 de spectatori. „Le mulțumesc pentru tot efortul pe care îl depun; oriunde este turneul, sunt întotdeauna acolo, fie în Qatar, fie acum în Statele Unite. Știu că fanii fac sacrificii uriașe. Sper să se bucure de acest moment”, a adăugat el.
Messi s-a comparat cu legenda tenisului Rafael Nadal, spunând: „Mă identific foarte mult cu Rafa, suntem foarte asemănători în acest sens.”