Norvegia, calificată în 16-imile Cupei Mondiale 2026 după victoria cu Senegal, 3-2
Norvegia a învins Senegalul cu 3-2 și s-a calificat matematic în faza eliminatorie a Cupei Mondiale 2026. Erling Haaland a marcat o dublă, iar jucătorii au sărbătorit cu fanii printr-o celebrare virală.

Norvegia s-a calificat în 16-imile Cupei Mondiale 2026 după ce a învins Senegalul cu scorul de 3-2, luni seara, pe New York/New Jersey Stadium, într-un meci din Grupa I a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.
Golurile meciului
Nordicii s-au impus meritat, prin golurile marcate de Marcus Holmgren Pedersen (43) şi Erling Haaland (48, 58). Pentru africani a punctat Ismaila Sarr (53, 90+3). Cu 6 puncte din primele două meciuri, Norvegia este sigură de prezența în 16-imile Campionatului Mondial înainte de meciul împotriva Franței.
Celebrarea virală a vikingilor
Jucătorii norvegieni au sărbătorit după meci alături de fanii din tribune, prin celebrarea devenită virală la acest Mondial. În frunte cu Erling Haaland, jucătorii s-au așezat în fund pe gazon cu fața la suporteri și au imitat vâslitul vikingilor. Același lucru îl făceau și suporterii din tribună.
Elogii FIFA pentru Haaland
După golul secund înscris contra Senegalului, FIFA l-a elogiat pe Haaland, numindu-l ”unul dintre cei mai buni atacanți din lume”. Atacantul Norvegiei și-a susținut reputația, după ce în prima etapă marcase de două ori în victoria cu Irak. ”Încă o dublă la Cupa Mondială pentru unul dintre cei mai buni atacanți din lume. Senegalul nu reușește să respingă mingea după o centrare venită din partea dreaptă, iar Antonio Nusa profită de situație și îi pasează lui Patrick Berg. Centrarea este perfectă, iar finalizarea lui Haaland – din voleu și cu mingea ricoșând din partea inferioară a barei transversale – este și mai impresionantă”, a notat FIFA.
Lotul Norvegiei pentru Cupa Mondială 2026
- Portari: Orjan Haskjold Nyland (Sevilla), Egil Selvik (Watford), Sander Tangvik (Hamburger SV).
- Fundaşi: Julian Ryerson (Borussia Dortmund), Marcus Holmgren Pedersen (Torino), David Moller Wolfe (Wolverhampton), Fredrik Bjorkan (Bodo/Glimt), Kristoffer Ajer (Brentford), Torbjorn Heggem (Bologna), Leo Skiri Ostigard (Genoa), Sondre Langas (Derby County), Henrik Falchener (Viking).
- Mijlocaşi: Martin Odegaard (Arsenal), Sander Berge (Fulham), Fredrik Aursnes (Benfica), Patrick Berg (Bodo/Glimt), Kristian Thorstvedt (Sassuolo), Morten Thorsby (Cremonese), Thelo Aasgaard (Rangers).
- Atacanţi: Erling Haaland (Manchester City), Alexander Sorloth (Atletico Madrid), Jorgen Strand Larsen (Crystal Palace), Antonio Nusa (RB Leipzig), Oscar Bobb (Fulham), Andreas Schjelderup (Benfica), Jens Petter Hauge (Bodo/Glimt).