Fotbal

Silviu Lung Jr. a părăsit Universitatea Craiova și negociază cu alte echipe din România și Turcia

Portarul de 37 de ani a refuzat prelungirea contractului cu campioana României din cauza lipsei de minute și poartă discuții cu mai multe cluburi.

Silviu Lung Jr. portar Universitatea Craiova
Foto: DigiSport

Silviu Lung Jr. (37 de ani) a decis să plece de la Universitatea Craiova la finalul sezonului încheiat cu dubla pe plan intern pentru olteni: campionat și Cupa României.

Refuzul prelungirii contractului

Deși formația din Bănie i-a oferit prelungirea, Lung a refuzat propunerea deoarece avea șanse foarte mici să prindă minute, având în vedere concurența pe care o are. Laurențiu Popescu, Pavol Isenko și Alexandru Maxim sunt portarii alb-albaștrilor.

Portarul de 37 de ani a ajuns în vara anului 2024 la Universitatea Craiova și a adunat 12 meciuri pentru campioana României. A încasat 11 goluri, iar în patru partide a scăpat cu poarta intactă.

Negocieri cu echipe din România și Turcia

Silviu Lung Jr. a transmis că nu se gândește să se retragă în momentul de față și, întrebat în legătură cu viitoarea sa destinație, goalkeeperul a spus că poartă negocieri cu alte echipe din România, pe care nu a vrut să le numească, dar și din liga a doua a Turciei.

„Nu m-am gândit la retragere momentan, fizic mă simt foarte bine. Nu am niciun plan. Dar dacă mă voi duce la altă echipă vor conta foarte mult oamenii cu care o să lucrez. Trebuie să fie persoane cu care să mă înțeleg foarte bine ca să continui, dacă nu, o să vedem. Vedem ce va fi, dar mă simt foarte bine fizic și aș putea să mai joc lejer pentru că nu avem un campionat foarte puternic. Nu voi juca doar de dragul de a juca. (n.r. ai discuții în acest moment?) Da, cu mai multe echipe din România și din liga a doua din Turcia. Repet, contează foarte mult cu cine să lucrez”, a declarat Silviu Lung Jr., potrivit fanatik.

Cariera lui Silviu Lung Jr.

În România, portarul a mai jucat pentru FC Universitatea Craiova, Poli Iași și Astra Giurgiu, iar în străinătate pentru Kayseripor (Turcia) și Al-Raed (Arabia Saudită).

„Noi aveam contract pe 5 ani cu Maxim și nu am vrut să-l înregistrăm. M-am interesat, l-am sunat pe Mihai. Mi-a zis: 'Gigi, noi aveam semnat cu el pe 5 ani alt contract, dar nu am mai vrut să-l băgăm'. Și așa l-a dus Giovanni la Craiova, la fel cum l-a dus și pe Moruțan la Rapid. I l-am dat pe Maxim lui Rotaru cum i l-am dat pe Moruțan lui Șucu (n.r. râde). Fiecare își face meseria. Maxim e portar mare că e de mare perspectivă”, declara Gigi Becali pentru digisport.ro.