Simona Halep și Dorin Mateiu s-au cunoscut pe un teren de golf de lângă Periș
Noi detalii despre relația dintre fosta lideră WTA și afaceristul cu 20 de ani mai în vârstă: s-au întâlnit prima dată pe un teren de golf, intermediar fiind Dinu Pescariu.

Imaginile cu Simona Halep și afaceristul Dorin Mateiu în ipostaze romantice pe insula miliardarilor de la Mykonos au încins internetul. Relația dintre fostul lider WTA și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă ca ea datează de ceva timp, însă acum s-a aflat și locul unde s-au cunoscut pentru prima dată.
Cum s-au cunoscut Simona Halep și Dorin Mateiu
Simona Halep și Dorin Mateiu (58 de ani) au fost surprinși împreună în vacanță pe insula Mykonos. Chiar dacă în ultimii ani despre relația celor doi au apărut tot felul de speculații, cel poreclit „Regele mezelurilor” a negat cu vehemență o idilă cu fosta mare tenismenă a României.
„Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, a declarat Dorin Mateiu, care a adăugat că s-au cunoscut în complexul Rahmaninov, unde fosta sportivă deține un apartament de lux, și că interacțiunile lor au fost strict amicale.
Totuși, se pare că începuturile legăturii dintre ei datează de ceva timp, într-o locație discretă de la marginea Capitalei. Mai precis, pe un teren de golf de lângă Periș, iar „intermediarul” ar fi fost nimeni altul decât Dinu Pescariu, potrivit Cancan.
Pasiunea Simonei Halep pentru golf
Marea noastră campioană s-a îndrăgostit iremediabil de golf și a început să-l practice frecvent după ce s-a retras din tenis. „Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile!”, spunea Simona anul trecut.
Viața personală a celor doi
Despre Simona Halep se știe că a trecut deja printr-un divorț cu cântec, după o căsnicie de scurtă durată cu Toni Iuruc. De partea cealaltă, viața personală a lui Dorin Mateiu este o enigmă, singurul lucru știu este că are legătura strânsă cu fiica sa, Anca, cea care impresionează pe terenurile de golf în Dubai, acolo unde și locuiește.
Până recent, în peisajul milionarului apărea peste tot o anume Luciana, atât în zona personală, cât și cea profesională. Totuși, după apropierea de Simona, respectiva femeie nu mai este în spectrul lui Mateiu. Nu se știe deocamdată dacă aceasta mai locuiește în Dubai, acolo unde ar fi fost stabilită până recent și unde magnatul locuia luni bune din timpul unui an.
Averea și afacerile
„Regele mezelurilor” este un jucător important în industria alimentară din România și are o avere estimată undeva la 65-70 de milioane de euro. La rândul său, Simona a câștigat peste 40 de milioane de euro din tenis, iar acum derulează mai multe afaceri, cu preponderență în horeca și imobiliare.