Social

Câte zile de concediu ai legal în 2026. 20 de zile lucrătoare, minimul obligatoriu

Codul Muncii prevede un minimum de 20 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual pentru angajații cu contract individual de muncă. Zilele nefolosite pot fi reportate până la 18 luni, iar compensarea în bani se face doar la încetarea contractului.

Angajat cu calendar și pix, planificând concediul de odihnă
Foto: Știrile ProTV

Concediul de odihnă rămâne unul dintre cele mai importante drepturi ale angajaților, dar și o sursă frecventă de neclarități. Codul Muncii stabilește reguli clare privind numărul minim de zile, reportarea celor neefectuate și compensarea lor la plecarea din companie.

Minim 20 de zile lucrătoare pe an

Potrivit Codului Muncii, orice angajat cu contract individual de muncă are dreptul la cel puțin 20 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual. Este important de reținut că legea se referă la zile lucrătoare, nu calendaristice, ceea ce înseamnă că weekendurile și sărbătorile legale nu se includ în calcul. De exemplu, dacă într-o săptămână de concediu cade o sărbătoare legală, acea zi nu se scade din numărul total de zile de concediu.

În multe companii, numărul zilelor poate fi mai mare decât minimul legal, în funcție de contractele colective sau de politicile interne. Totuși, pragul minim obligatoriu rămâne de 20 de zile lucrătoare anual.

Cum se calculează concediul pentru angajații noi sau part-time

Concediul de odihnă se acordă proporțional cu perioada lucrată într-un an. Astfel, un angajat care nu a lucrat întregul an (de exemplu, s-a angajat la jumătatea anului) va primi concediu calculat în funcție de lunile lucrate. Dreptul la concediu nu este condiționat de norma întreagă de lucru, așadar și angajații part-time beneficiază de concediu de odihnă, proporțional cu timpul lucrat.

Anumite perioade sunt asimilate activității prestate și nu afectează dreptul la concediu, cum ar fi concediul medical, concediul de maternitate sau perioadele de formare profesională.

Indemnizația de concediu și plata acesteia

Indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile permanente corespunzătoare perioadei respective. Angajatorul este obligat să o plătească cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. De asemenea, o parte a concediului trebuie să aibă, de regulă, o durată minimă de 10 zile lucrătoare consecutive.

Ce se întâmplă cu zilele de concediu nefolosite

Zilele de concediu nu se pierd automat la finalul anului. Dacă salariatul nu a putut efectua concediul din motive justificate, angajatorul este obligat să îl acorde într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul. Astfel, zilele restante trebuie reprogramate și acordate ulterior.

Compensarea în bani a concediului neefectuat este permisă doar într-o singură situație: la încetarea contractului individual de muncă. Cât timp contractul este activ, concediul trebuie efectuat, nu înlocuit cu bani.

Programarea concediilor și refuzul angajatorului

Programarea concediilor se face de regulă împreună cu angajatorul, iar companiile pot stabili anumite perioade în funcție de organizarea activității. Angajatorul nu poate elimina dreptul la concediu, dar poate reprograma anumite solicitări din motive justificate (lipsă temporară de personal, perioade aglomerate etc.). Refuzul repetat sau imposibilitatea efectuării concediului pe termen lung poate deveni o problemă de legislația muncii, iar salariații se pot adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Cine beneficiază de concediu suplimentar

Codul Muncii prevede concediu suplimentar pentru anumite categorii de angajați. Conform articolului 147, au dreptul la minimum 3 zile lucrătoare suplimentare: persoanele cu handicap, tinerii sub 18 ani, cei care lucrează în condiții grele sau periculoase, precum și salariații cu vechime în muncă de peste 10 ani. Numărul exact al zilelor suplimentare poate fi stabilit prin contracte colective sau regulamente interne.

Pe lângă concediul de odihnă anual, legislația muncii reglementează și alte tipuri de concedii (medical, de maternitate, fără plată etc.), fiecare cu reguli distincte privind acordarea, durata și plata.