Elevă din Cluj, obligată de instanță să dea Bac-ul în sesiune specială pentru admiterea la Viena
Alexia Borza a obținut în instanță dreptul de a susține Bacalaureatul în sesiunea specială, după ce Ministerul Educației i-a respins cererea. Decizia Curții de Apel Cluj este atacată cu recurs de minister.

O elevă din Cluj-Napoca a obținut în instanță dreptul de a susține examenul de Bacalaureat în sesiunea specială, după ce Ministerul Educației i-a respins cererea. Decizia Curții de Apel Cluj nu este definitivă și a fost atacată cu recurs de minister la Înalta Curte de Casație și Justiție, scrie cluj24.ro.
Cazul o vizează pe Alexia Borza, absolventă a Liceului Teoretic "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, selectată pentru admiterea la Wirtschafts Universität Wien, din Viena. Examenul de admitere este programat în 30 iunie, aceeași zi cu proba obligatorie a profilului de la Bacalaureat, scrie cluj24.ro.
Demersul administrativ și răspunsul ministerului
Eleva spune că a încercat inițial să rezolve situația pe cale administrativă, prin Inspectoratul Școlar Județean Cluj, însă Ministerul Educației i-a respins solicitarea.
"Am trimis cererea ca mulți alți elevi. Nu am fost singura din Cluj care a făcut acest demers. Inspectoratul Județean a trimis-o către minister și ministerul mi-a răspuns, într-adevăr, în timpul util, în data de 29 ianuarie. Eu nu am aflat despre acest răspuns decât în februarie, deoarece inspectoratul nu m-a anunțat deși susține că m-a anunțat și că a anunțat școala, dar eu de la școală nu am primit niciun răspuns. Am mers să caut la inspectorat și am primit răspunsul negativ de la minister, că nu se poate. Motivele pe care le-au invocat erau exact cele din lege: că nu fac parte din categoriile de sportivi sau olimpici care pot participa la sesiunea specială", a declarat Alexia Borza.
Decizia de a studia la Viena și complicațiile apărute
Tânăra spune că nu se hotărâse din timp asupra facultății, iar inițial lua în calcul să studieze la Cluj, la FSEGA.
"Am fost o elevă destul de indecisă. Până în clasa a XII-a nu știam sigur ce domeniu vreau să aleg. Prima mea opțiune era facultatea din Cluj, la FSEGA, însă am început să mă uit și la variante din străinătate. Nu voiam să merg la o facultate privată, pentru că mi se păreau prea mari costurile. Așa am ajuns să descopăr universitatea din Viena. Am mers să o vizitez în noiembrie și atunci mi-am dat seama că ar fi cea mai bună opțiune pentru mine și chiar o facultate la care mi-ar face plăcere să studiez", a precizat eleva.
Situația s-a complicat după ce Alexia a aflat că examenul de admitere nu va mai putea fi susținut online, ca în anii anteriori, ci fizic, la Viena.
"Până anul acesta examenul se susținea online. Când am ajuns să vizitez facultatea la Viena am aflat că se va da fizic. Am fost foarte demoralizată. M-am întors acasă convinsă că șansele mele sunt foarte mici. Îmi plăcea în continuare foarte mult facultatea", a povestit ea.
La început, eleva era pregătită să renunțe la admiterea din acest an și să încerce din nou anul viitor.
Procesul și includerea pe lista sesiunii speciale
Ulterior, împreună cu părinții săi, a apelat la o casă de avocatură. "M-am consultat cu părinții mei și apoi am aflat de această casă de avocatură. Ei mi-au dat speranță și mi-au spus că poate vom reuși, apoi a început procesul. Până atunci eram cumva împăcată cu ideea că nu voi putea da la această facultate în acest an și că va trebui să aștept până anul viitor. A fost o perioadă stresantă, dar a fost stresantă din simplul fapt că era plină de incertitudine, nu știam sigur se va reuși", a explicat Alexia.
Pe 8 mai a fost declanșată executarea silită, iar eleva a fost inclusă pe listele pentru sesiunea specială cu aproximativ o oră înainte de expirarea termenului-limită.
"Nu știam nici cu o săptămână înainte de Bac dacă îl voi putea susține în sesiunea specială. A fost stresant. După ce instanța a decis în favoarea mea am avut speranță, dar ministerul tot nu punea în aplicare hotărârea. Atunci a început adevăratul stres. În zilele dinaintea înscrierii vorbeam cu directoarea, cu secretara, cu inspectoratul, cu doamna avocat. Dacă mă întreba cineva când am Bacalaureatul, nu aveam cum să îi răspund. Pur și simplu nu știam", a spus ea.
În cele din urmă, Alexia Borza a mers la Ploiești, unde a fost organizată sesiunea specială a Bacalaureatului, și a obținut media 9,51.
"Abia în vinerea dinaintea termenului limită am primit confirmarea că am fost admisă pe listă. Am plecat cu părinții mei la Ploiești, unde era organizată sesiunea specială. Toată lumea de acolo îmi spunea «Tu ești fata cu cazul special». Până la urmă totul a decurs bine, am susținut examenul și am obținut media 9,51", a declarat absolventa.
Poziția avocatei și implicațiile cazului
Avocata Tania Maria Câmpan spune că a acceptat cazul deoarece a considerat că interpretarea Ministerului Educației a fost excesiv de restrictivă.
"Mi s-a părut absolut nedrept să interpretăm atât de restrictiv legea. Există prevederi care permit organizarea unei sesiuni speciale pentru motive temeinice, însă clienta mea s-a izbit de un zid. Ministerul i-a respins cererea spunând că nu se încadrează în categoria olimpicilor sau a sportivilor. În același timp, există reglementări care permit elevilor din colegiile militare să susțină Bacalaureatul în sesiune specială atunci când participă la concursuri de admitere în străinătate. Nu exista nicio justificare obiectivă pentru acest tratament diferit", a declarat avocata.