Raport german din 1941: Armata română, pregătită doar pentru război scurt și misiuni defensive
Documente ale misiunii militare germane arată că armata română era considerată nepregătită pentru acțiuni ofensive majore în 1941. Hitler însuși avertiza că soarta unităților germane nu trebuie să depindă de trupele române.
La 22 iunie 1941, România, condusă de generalul Ion Antonescu, a declarat război Uniunii Sovietice, alături de Germania Nazistă. Cu toate acestea, armatele române nu au trecut Prutul decât pe 2 iulie 1941, așteptând sincronizarea frontului. Documentele vremii, prezentate de istoricul militar Ottmar Trașcă, relevă că nivelul de pregătire al armatei române era considerat insuficient de către aliații germani.
Evaluarea armatei române de către germani
Misiunea militară germană, condusă de generalul Erik Hansen, era prezentă în România din octombrie 1940, având rolul de a instrui armata română pentru Operațiunea Barbarossa. În februarie 1941, comandamentul german a cerut o evaluare a potențialului armatei române. Răspunsul, sub forma unui raport datat 14 februarie 1941, intitulat „Evaluarea armatei române”, preciza că armata română este pregătită cel mult pentru un război de scurtă durată și că anumite unități pot fi folosite doar pentru sarcini defensive ușoare, nu ofensive.
Radiografia armatei române
Raportul german oferea o imagine detaliată: corpul de ofițeri era considerat „eterogen, cu o putere de înțelegere rapidă, cu o instruire teoretică bună, însă fără a avea tăria și voința de a rezista până la ultimul om”. În privința subofițerilor, raportul menționa că „nu există deloc subofițeri activi” în armata română. Soldatul român era descris ca „docil, perseverent și rezistent”, dar cu un grad de pregătire redus, lipsindu-i inițiativa. Relația cu superiorii se baza pe teama de pedepse, iar condițiile de viață din cazărmi erau „primitive”.
Unități pregătite doar pentru misiuni de pază
În cadrul Operațiunii Barbarossa, armata română urma să fie repartizată în trei eșaloane. Diviziile 5, 6 și 13 Infanterie, instruite de germani, erau considerate potrivite doar pentru „misiuni defensive cu grad de dificultate mijlocie”. Restul unităților din primul eșalon erau adecvate doar pentru misiuni de pază. Raportul sublinia că diviziile române „nu pot fi folosite în niciun caz pentru acțiuni ofensive independente”.
Consecințe asupra planurilor germane
Pe baza acestor evaluări, Înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW) a renunțat la un atac cu divizii blindate germane în sectorul românesc. Rapoartele ulterioare din 27 martie și 30 mai 1941 au confirmat aceleași slăbiciuni. Istoricul Ottmar Trașcă afirmă că armata română nu era pregătită pentru un război de amploare, iar Hitler însuși a declarat la 30 martie 1941: „Cu România nu este absolut nimic de făcut. […] Soarta marilor unități germane nu trebuie să fie dependentă de unitățile române.” Paradoxal, la Stalingrad, armata a 6-a germană a depins de armatele a 3-a și a 4-a române.
