Evenimente

Semnarea Cartei ONU la San Francisco, ultimul concert Elvis Presley și secvențierea genomului uman, evenimente istorice petrecute pe 26 iunie

Pe 26 iunie 1945, 50 de țări au semnat Carta ONU la San Francisco. În 1977, Elvis Presley a susținut ultimul său concert, iar în 2000, Bill Clinton și Tony Blair au anunțat prima hartă a genomului uman.

Semnarea Cartei ONU la San Francisco în 1945
Foto: Digi24

Semnarea Cartei Organizației Națiunilor Unite (1945)

Pe 26 iunie 1945, reprezentanți ai 50 de țări, reuniți la San Francisco, SUA, au semnat Carta Organizației Națiunilor Unite. Acest act a reprezentat primul pas pentru refacerea păcii și stabilității globale, deși Al Doilea Război Mondial nu se încheiase complet – Germania fusese înfrântă, dar Japonia a continuat lupta până în august 1945.

La conferința de la San Francisco au participat 6.000 de persoane, inclusiv delegați, organizatori și jurnaliști din întreaga lume. Carta ONU a intrat în vigoare pe 24 octombrie 1945.

Ultimul concert al lui Elvis Presley (1977)

Tot pe 26 iunie, dar în 1977, Elvis Presley a susținut ultimul său concert, la Market Square Arena din Indianapolis. 18.000 de oameni au fost prezenți în tribune pentru a-l asculta pe regele rock'n'roll timp de 80 de minute. Artistul a interpretat atât melodii clasice, cât și piese mai noi, ultima fiind „Can't Help Falling in Love with You”.

După acest show, Elvis a întrerupt turneul. A murit două luni mai târziu, pe 16 august 1977.

Anunțul secvențierii genomului uman (2000)

Pe 26 iunie 2000, președintele american Bill Clinton și premierul britanic Tony Blair au anunțat că o echipă de savanți a reușit să realizeze secvențierea întregului genom uman, creând o „hartă” a genelor din corpul uman. Deși era doar o schiță, aceasta a fost un pas major în genetică.

Harta completă a genomului uman a fost finalizată în 2003, iar o versiune îmbunătățită a fost publicată în 2022.