Evenimente

Ucraina dezvoltă un sistem antirachetă mai ieftin decât Patriot, cu radare germane

Compania ucraineană Fire Point a semnat un acord cu Hensoldt pentru integrarea radarului TRML-4D în sistemul Freia. Racheta FP-7.X, care costă circa 700.000 de dolari, ar putea fi produsă din august 2026.

Racheta ucraineană FP-7.X în timpul unui test
Foto: Adevărul

Compania ucraineană de apărare Fire Point a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul german de radare Hensoldt, în cadrul salonului internațional de armament Eurosatory 2026 de la Paris. Acordul vizează integrarea radarelor germane în viitorul sistem de apărare aeriană Freia, care va folosi racheta interceptor FP-7.X.

Radarul TRML-4D, esențial pentru ghidare

Potrivit cofondatorului Fire Point, Denis Știlerman, radarul TRML-4D va asigura funcțiile de urmărire și ghidare a țintelor. „Vom începe integrarea lui cu racheta noastră pentru a primi datele necesare dirijării acesteia către zona în care poate intercepta o rachetă balistică”, a explicat oficialul pentru publicația ucraineană Militarnîi.

Anunțul vine după ce Fire Point a prezentat recent imagini cu un nou test al rachetei FP-7.X, proiectată să devină nucleul viitorului interceptor antibalistic ucrainean. Denis Știlerman, care este și proiectantul-șef al companiei, a declarat că racheta a trecut cu succes testele de manevrabilitate și control. „În timpul testelor, racheta a executat manevre la accelerații maxime și a simulat primirea unor comenzi extrem de agresive din partea centrului de control”, a precizat acesta.

Costuri mult mai mici decât Patriot

Conform informațiilor publicate de Financial Times, racheta ucraineană a atins o altitudine de aproximativ 25 de kilometri, comparabilă cu parametrii operaționali ai sistemului american Patriot. Diferența majoră este însă costul: o rachetă PAC-3 utilizată de Patriot este estimată la aproximativ 3,8 milioane de dolari, în timp ce FP-7.X ar putea costa în jur de 700.000 de dolari pe unitate.

Interceptorul face parte din viitorul sistem integrat de apărare antiaeriană Freia, care va include radare, sisteme de detectare a țintelor și centre de comandă furnizate de parteneri europeni. Reprezentanții Fire Point afirmă că producția de serie ar putea debuta încă din august 2026, dacă vor fi îndeplinite condițiile tehnice necesare.

Dependența de livrările germane

Un element-cheie rămâne livrarea capului de ghidare în infraroșu de către compania germană Diehl Defence. În funcție de calendarul livrărilor, rachetele ar urma să fie complet operaționale în cursul anului 2027.

La prima sa participare la expoziția Eurosatory, Fire Point a expus întreaga gamă de proiecte aflate în dezvoltare: dronele de atac FP-1 și FP-2, racheta de croazieră terestră FP-5 Flamingo, interceptorul antibalistic FP-7.X și racheta balistică FP-9, care poate lovi ținte la până la 850 de kilometri și poate transporta o încărcătură utilă de 800 de kilograme.

Compania a prezentat, de asemenea, echipamente industriale utilizate în producția de rachete, inclusiv instalații pentru bobinarea structurilor din carbon, standuri de testare pentru motoare de rachetă, sisteme de navigație și servomecanisme de înaltă precizie destinate armamentului balistic.

În contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii și orașelor ucrainene, Kievul încearcă să dezvolte soluții proprii de apărare antiaeriană, capabile să completeze sau să reducă dependența de sistemele occidentale costisitoare, precum Patriot.