Oana Roman, revoltată pe aeroport: „Rămâneți ultimii mizerabili” după ore de întârziere
Vedeta și fiica ei, Isabela, au stat ore întregi pe jos într-un aeroport din Cannes, după ce zborul a fost decalat de trei ori.

Oana Roman și fiica ei, Isabela, au avut parte de o experiență neplăcută pe aeroport la întoarcerea din vacanța petrecută pe Riviera Franceză. Cele două au stat câteva zile la Cannes, însă drumul spre casă nu s-a desfășurat conform programului.
Zborul, decalat de trei ori
Zborul programat pentru ora 21:25 a suferit mai multe modificări succesive ale orei de plecare: mai întâi la 22:30, apoi la 23:00. Pasagerii au fost mutați la o altă poartă, în cealaltă parte a aeroportului, unde ușa era închisă și nu existau scaune.
„Toată lumea stă efectiv pe jos. Copii, oameni în vârstă. Atât s-a putut. Rămâneți ultimii mizerabili”, a transmis Oana Roman în mediul online. Ea a arătat cum peste 100 de oameni stăteau în picioare sau pe jos, cu copii mici, pentru că nu exista niciun scaun și poarta era închisă.
Transformarea fizică a Oanei Roman și a fiicei sale
Recent, Oana Roman a dezvăluit că a slăbit 10 kilograme în trei luni, iar fiica sa, Isabela, a pierdut 8 kilograme. Cele două au urmat un program sub supravegherea unui nutriționist, după ce vedeta a decis să ia măsuri pentru sănătatea lor.
„Astăzi am fost la control la doctor și am minus 10 kilograme. Da, în trei luni. Deci, încet-încet, nu… E sănătos. Exact. Cu controale, cu monitorizare, cu tot. Iar Isa are minus 8 kilograme”, a spus Oana Roman pentru Spynews.