Bani & Afaceri

Germania nu reușește să cheltuiască pachetul de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură, economia stagnează

La un an de la adoptarea unui pachet masiv de stimulente, birocrația și teama de datorii blochează investițiile, iar creșterea economică rămâne sub 1%, alimentând nemulțumirea publică.

Grafică economică Germania
Foto: ZF

Performanța economică slabă a Germaniei alimentează o nemulțumire publică crescândă, împingând popularitatea guvernului condus de Friedrich Merz la minime record. Un pachet uriaș de stimulente economice, adoptat anul trecut, ar fi trebuit să scoată țara din amorțeală, însă germanii nu se pricep să cheltuiască banii, scrie The Wall Street Journal.

500 de miliarde de euro blocate de birocrație

La un an de la adoptare, mare parte din pachetul de 500 de miliarde de euro alocat infrastructurii rămâne necheltuit, blocat în spatele unor obstacole birocratice create pentru a preîntâmpina cheltuielile excesive. Marco Beckendorf, primarul Wiesenburg, spune că nu a primit niciun bănuț din stimulentele la care spera pentru reparații de drumuri și școli, din cauza planificării lente și a neliniștii legate de datoria publică.

Economia germană are nevoie disperată de un impuls, de-abia crescând de la pandemie, sufocată de scumpirea dramatică a energiei, tarifele lui Trump și competiția cu China. Încrederea mediului de afaceri a atins un minim pe șase ani în aprilie, reînnoind discuțiile despre modelul de creștere disfuncțional al Germaniei.

Reformele blocate și avertismentele economiștilor

Reformele planificate ale costisitorului stat social, care ar putea stimula creșterea, sunt blocate din cauza neînțelegerilor din guvern. Tobias Hentze, economist la Institutul Economic German, arată că „procesele sunt în continuare prea lente, iar funcționarii nu sunt încurajați să pună proiectele în practică“. Economiștii suspectează că o parte din bani sunt cheltuiți pe administrarea costurilor, nu pe proiecte noi. Ministerul de finanțe a înființat un departament pentru monitorizarea investițiilor publice.

Michael Hetzl, primar al Muhldorf am Inn, i-a adresat o scrisoare deschisă cancelarului Merz, plângându-se că banii nu ajung la proiecte vitale de infrastructură. „Avem destui bani acum în Germania. Dar nu este clar cum pot fi accesați“, a spus el.

Proiecții economice sumbre

Săptămâna trecută, Merz s-a întâlnit cu Consiliul German al Experților Economici, al cărui ultim raport subliniază starea precară a economiei. Președinta consiliului, Monika Schnitzer, a declarat: „Din păcate, am fost nevoiți să ne reducem proiecția de creștere. Ne așteptăm acum ca PIB-ul să avanseze cu doar 0,5% în acest an și cu 0,8% anul viitor“. Inflația este așteptată să urce la 3% în 2026.

Liderii de business își exprimă nemulțumirea în creștere. Asociații majore din industrie sunt îngrijorate că poziția Germaniei în economia globală, din punct de vedere al competitivității, nu a fost niciodată mai slabă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Războiul din Iran și criza energetică

Războiul din Iran spulberă speranțele de redresare, companiile având o percepție la fel de negativă ca în timpul pandemiei, relevă un sondaj al Camerei Germane a Comerțului și Industriei (DIHK), citat de Reuters. Peste un sfert dintre companii își descriu situația drept precară, iar o treime se așteaptă la o înrăutățire în următoarele 12 luni.

Helena Melnikov, managing director al DIHK, avertizează: „Suntem prinși într-o criză duală. Pe lângă problemele structurale ale Germaniei, mai sunt acum consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu“. Aproximativ 70% dintre companii identifică prețurile energiei și materiilor prime drept cel mai mare risc. DIHK și-a redus estimarea de creștere economică pentru 2026 la 0,3%, de la 1% la începutul anului, fiind acum mai pesimistă decât guvernul german, care și-a înjumătățit prognoza la 0,5% luna trecută.

Consiliul German al Experților Economici a avertizat că slăbiciunea economică îndelungată reflectă probleme structurale și a cerut mai multe reforme pentru a pregăti Germania pentru viitor.