Spania, în pericol să piardă doi atacanți pentru restul Cupei Mondiale 2026
Nico Williams și Yeremy Pino ar putea rata restul turneului din cauza accidentărilor suferite în meciul cu Uruguay, câștigat de spanioli cu 1-0.

Spania s-a impus cu 1-0 în fața Uruguayului în ultima etapă a grupelor de la Cupa Mondială 2026, grație golului marcat de Alex Baena în finalul primei reprize, după o greșeală a portarului Fernando Muslera. Cu toate acestea, victoria ar putea fi umbrită de accidentările suferite de doi jucători cheie.
Nico Williams și Yeremy Pino, incerți pentru restul turneului
Potrivit jurnaliștilor de la Marca, atacantul Nico Williams (Athletic Bilbao) a suferit o accidentare musculară în duelul cu Uruguay, problemă care l-a afectat pe tot parcursul sezonului. El a fost introdus pe teren în minutul 76 în locul lui Lamine Yamal, dar a părăsit terenul șchiopătând vizibil și cu o expresie îngrijorată. „Primele semnale nu sunt deloc încurajatoare, iar acesta ar putea rata restul Cupei Mondiale”, notează sursa citată.
Selecționerul Luis de la Fuente a declarat la conferința de presă: „Trebuie să așteptăm. Are un disconfort. Poate fi o suprasolicitare sau oboseală musculară. Vom vedea.”
În cazul lui Yeremy Pino (Crystal Palace), accidentarea a fost vizibilă pe teren, el primind o lovitură puternică. Ambii sunt fotbaliști de atac de bandă, iar absența lor ar putea afecta semnificativ jocul ofensiv al Spaniei.
Probleme în atac pentru Spania
Accidentarea lui Nico Williams accentuează problemele din atac ale lui Luis de la Fuente. Singurii jucători disponibili pe benzi sunt Victor Munoz (și el cu probleme fizice), Ferran Torres și Lamine Yamal. Jocul Spaniei nu mai are aceeași dinamică precum la EURO 2024, când Nico Williams și Lamine Yamal făceau spectacol în benzi. Williams a deschis scorul în finala cu Anglia (2-1) și a avut un rol crucial în câștigarea trofeului.
Următorul adversar al Spaniei
În 16-imile de finală, Spania va întâlni una dintre Austria și Algeria, care va ocupa locul 2 în grupa J. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte (3), dar Austria are un golaveraj superior (0 față de -2).