Piatra de Altar de la Stonehenge a fost transportată intenționat din Scoția, nu de ghețari

Cercetătorii au descoperit dovezi noi că Piatra de Altar de la Stonehenge, un megalit de șase tone, a fost transportată intenționat pe o distanță de sute de kilometri din Scoția de către populațiile antice, nu de ghețari, așa cum s-a crezut anterior. Studiul, condus de Universitatea Curtin, oferă o perspectivă proaspătă asupra unuia dintre cele mai vechi mistere ale monumentului.

Originea pietrei și traseul parcurs

Piatra de Altar este un megalit din gresie situat în centrul sitului Stonehenge. Cercetările anterioare sugeraseră că piatra provine din nord-estul Scoției, la aproximativ 700 de kilometri distanță de Câmpia Salisbury. Cele mai recente date întăresc ipoteza că oamenii din antichitate, și nu forțele naturale, au fost responsabili pentru mutarea acestui bloc masiv pe un teren extrem de dificil.

Excluderea ghețarilor ca mijloc de transport

Noul studiu continuă cercetările anterioare care au exclus ghețarii ca mijloc principal de transport. Oamenii de știință au combinat tehnicile de datare a granulelor minerale cu modele computerizate ale calotelor glaciare străvechi. Conform rezultatelor, este posibil ca ghețarii să fi deplasat roci din Scoția pe o parte din traseu, ajungând probabil până la Dogger Bank, în Marea Nordului. Cu toate acestea, modelele climatice arată că nu a existat nicio rută glaciară viabilă care să transporte Piatra de Altar direct până în sudul Angliei.

Efortul uman și organizarea neolitică

„În loc să fie purtată în mod natural de gheață, dovezile indică o mișcare deliberată, planificată cu atenție de-a lungul unui peisaj provocator și variat”, afirmă coautorul principal dr. Anthony Clarke, de la Facultatea de Științe ale Pământului și Planetare din cadrul Universității Curtin. „Modelele noastre arată că gheața nu a ajuns în sudul Angliei, ceea ce înseamnă că piatra a trebuit totuși mutată sute de kilometri de către oameni, cel mai probabil în etape, combinând tractarea terestră cu transportul fluvial sau de coastă.”

Mutarea unei pietre de șase tone pe o distanță atât de vastă a reprezentat o sarcină colosală pentru comunitățile neolitice. Cercetătorii sunt de părere că drumul a implicat un efort coordonat între grupuri umane care trăiau în regiuni diferite. Dr. Clarke subliniază că aceste concluzii scot la lumină un nivel de cooperare mult mai mare decât se credea înainte. „Transportul unei pietre de asemenea dimensiuni pe o distanță atât de lungă ar fi necesitat planificare, coordonare și o cunoaștere profundă a teritoriului, fără a mai menționa o determinare uriașă.”

Următorii pași ai cercetării

În următoarea etapă a proiectului, cercetătorii plănuiesc să identifice locația exactă din nord-estul Scoției de unde a fost extrasă gresia și să exploreze rutele specifice pe care oamenii preistorici le-ar fi putut utiliza. Studiul a fost realizat în colaborare cu specialiști de la Universitatea Sheffield Hallam, Universitatea din Sheffield, Wessex Archaeology și Universitatea din Bristol.