Social

Denise Rifai, dusă cu taxiul la DNA. Șoferița, uimită de destinație

Vedeta Antenei 1 a ajuns la sediul DNA cu un taxi de lux, iar șoferița a râs când a văzut unde a dus-o comanda. Jurnalista este suspectă într-un dosar de corupție.

Denise Rifai coboară dintr-un taxi de lux în fața sediului DNA
Foto: Gândul

Denise Rifai, cunoscuta prezentatoare TV de la Antena 1, a ajuns marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cu un taxi de lux, un Black Cab. Șoferița mașinii a izbucnit în râs când a realizat că a transportat-o pe celebrul jurnalist chiar la ușa instituției anticorupție.

Filmul sosirii la DNA

Imagini surprinse de presă arată cum vedeta coboară aparent relaxată din vehicul, în timp ce șoferița, vizibil amuzată, privește scena. O mulțime de jurnaliști o așteptau deja, asaltând-o cu întrebări despre implicarea sa în dosar. Rifai i-a ignorat și a intrat în sediu.

La plecare, aceeași mașină a așteptat-o. Imediat ce ușile DNA s-au deschis, jurnalista a fost din nou înconjurată de reporteri și de protestatarul Marian Ceaușescu, care a chestionat-o exaltat despre „șpăgi”.

Suspectă într-un dosar de corupție

Denise Rifai este vizată într-un dosar instrumentat de DNA, având calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită. În același dosar, Odeta Nestor, fost președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost arestată de Tribunalul București.

Posibile consecințe profesionale

Potrivit surselor Gândul, conducerea Antenei 1 ia în calcul suspendarea emisiunii „Furnicuțele”, una dintre cele mai scumpe producții ale postului, pe care Rifai tocmai o lansase. Implicarea în dosarul DNA ar putea-o costa pe jurnalistă și cariera profesională.